Douăzeci de elevi și șase adulți au fost uciși pe 14 decembrie 2012, în Newtown, de către un bărbat înarmat, Adam Lanza, care a folosit o pușcă Remington Bushmaster AR-15 pentru a deschide focul la școala Sandy Hook, după ce mai întâi și-a ucis mama, acasă.
Remington Arms va plăti suma de 73 de milioane de dolari familiilor a cinci adulţi şi patru copii ucişi atunci, prin intermediul unor polițe de asigurare, au anunțat avocații reclamanților, într-o conferință de presă.
Cele nouă familii au dat în judecată Remington în 2014 și au petrecut ani în instanță încercând să tragă la răspundere compania, în ciuda unei legi americane care îi protejează pe producătorii și comercianții de arme de majoritatea litigiilor civile și a două încercări prin care Remington a cerut să intre în procedura de faliment.
Familiile victimelor au găsit o cale de a ocoli această protecție legală oferită producătorilor de arme, susținând că Remington a contribuit la masacru prin marketingul cu care și-a promovat produsele.
„Aceste familii ar face orice pentru a da timpul înapoi pentru măcar încă un minut. Aceasta ar fi adevărată dreptate”, a spus Josh Koskoff, unul dintre avocații reclamanților.
Potrivit lui Koskoff, cazul s-a concentrat pe modul în care a fost promovată puşca semiautomată de tip AR-15, o armă de tip militar care, timp de decenii, a fost destinată doar pieței civile.
După ce firma de capital privat Cerberus a cumpărat Remington, în 2007, aceasta a lansat o campanie agresivă care a impulsionat vânzările de AR-15 atât prin reclame care au apărut în jocurile video de tipul first-person shooter, cât și prin promovarea armei drept „o mașină de ucis eficientă”, a precizat Koskoff.
Vânzările AR-15 au crescut de la 100.000 de unități, în 2005, la două milioane în 2012, a adăugat avocatul.
Acordul încheiat de Remington cu familiile victimelor de la Sandy Hook vine în timp ce Statele Unite continuă să fie afectate de atacuri și violențe armate.