Descoperire uluitoare într-un mormânt din urmă cu 2.000 de ani. Doi sugari aveau pe cap „căști” din craniile altor copii! Explicațiile specialiștilor

Comentează

Arheologii au descoperit în urmă cu câțiva ani, în Ecuador, două morminte în care erau îngropate 11 persoane.

În fiecare dintre cele două morminte, printre cei îngropați se afla și câte un sugar. Când au analizat mai atent, arheologii au descoperit că fiecare copil avea pe cap câte o „cască” din craniul altui tânăr, a notat Business Insider.

Cercetătorii au oferit explicații despre această manieră nemaiîntâlnită de a îngropa pe cineva.

Primul gând a fost că micuții au fost uciși și totul a făcut parte dintr-un ritual.

Cercetătorii au demonstrat că micuții n-au fost sacrificați. Nici cei cu căști, nici cei din craniile cărora li s-au făcut „căști” celor mai mici.

În mormintele vechi de circa 2.100 de ani descoperite lângă orașul Salango s-au descoperit schelete de la copii, tineri și adulți.

Au vrut să le ofere protecție pentru lumea cealaltă

Arheologii n-au putut explica de ce minorii au fost îngropați cu astfel de „căști”, dar cred că a fost tocmai o tentativă de a-i proteja, de a le face niște „căști de protecție” pentru posteritate.

Mormintele au fost descoperite în urma unor săpături făcute între 2014 și 2016, iar populația din rândul cărora făceau parte cei decedați se numea Guangala, care a trăit câteva sute de ani în zonă.

Într-una dintre movilele mortuare s-a găsit craniul unui copil mort la doar 18 luni care avea pe cap o „cască” din craniul unui copil cu vârsta între 4 și 12 ani.

În al doilea mormânt a fost descoperit scheletul unui copil mort când avea între 6 și 9 luni, iar pe cap avea o „cască” de la un copil cu vârsta între 2 și 12 ani.

În ambele cazuri, „căștile” s-au „așezat” bine pe capetele micuților, semn că, probabil, nu erau complet „curate” când au fost folosite.

Cercetătorii cred că toți copiii (și cei mici, dar și cei din craniile cărora s-au făcut acele căști) au murit în aceeași perioadă și au fost îngropați împreună.

Cercetătorii n-au descoperit niciun indiciu asupra cauzei reale a acestei modalități de a îngropa copiii.

Nici cauza morții lor nu este sigură, dar nu sunt dovezi că ar fi fost sacrificați, ci, mai degrabă, se crede că au murit de foame și de boli.

„Pare că, mai degrabă, au murit din cauze naturale, nu că ar fi fost sacrificați, fiindcă sunt destule indicii că au suferit de malnutriție și alte boli”, a spus Sara Juengst, una dintre membrele echipei de arheologi care a studiat aceste morminte.

O puternică erupție vulcanică a provocat foamete

Capetele umane aveau o simbolistică puternică în înmormântările făcute de popoarele sud-americane.

Craniile ar putea reprezenta inamici distruși, rude venerate sau conexiuni simbolice cu strămoșii trecuți în alt tărâm spiritual. De aceea, capetele erau folosite pe post de „trofee”.

Craniile de adulți sunt des întâlnite în mormintele sud-americane și au fost folosite în diferite moduri. Dar craniile de copii sunt rar întâlnite.

Cercetătorii spun că aceste „căști” reprezintă fie o protecție superioară în lumea de dincolo sau pentru o legătură mai puternică cu strămoșii decedați deja.

Se pare că micuții au murit la puțin timp după o erupție vulcanică în zonă. Lava ar fi infestat apa, dar ar fi afectat și culturile și ar fi omorât vânatul, astfel încât oamenii au trebuit să îndure o perioadă de foamete.

După ce au murit, copiii au fost îngropați în această manieră unică, cu capetele acoperite de „căști”.

„Felul în care au fost îngropați cei doi sugari poate fi un ritual ca un răspuns la consecințele pe care erupția vulcanică le-a avut asupra mediului”, a mai spus Sara Juengst.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
16:57
Ilie Bolojan, după ce PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu în Parlament: „Ca efect al intrării în opoziție, demnitarii susținuți de PNL își vor da demisia săptămâna viitoare”
Ultimele știri
18:54
Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
18:40
Trafic feroviar blocat între Brașov și Hărman din cauza unei defecțiuni la un tren CFR Călători. Patru trenuri sunt oprite în gări
15:56
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
17:42
Profesorii de la Liceul „Grigore Moisil” din Iași au creat un ghid practic de folosire a AI pentru predarea la clasă
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!