Supraviețuitorii masacrului de la Moscova povestesc cum au reușit să scape din "coșmar": "Toată lumea țipa, toată lumea fugea"

 1 comentariu
Arhiva foto

Cei patru atacatori înarmați s-au îndreptat cu calm spre detectoarele de metale de la Crocus City Hall, trăgând cu armele lor automate de la mică distanță, în rafale scurte, asupra civililor îngroziți care au căzut țipând sub o ploaie de gloanțe, scrie sâmbătă, 23 martie, agenția Reuters, după ce a reușit să discute cu unii dintre supraviețuitorii masacrului care a zguduit aseară Rusia.

În apropiere, o martoră pe nume Natalia tocmai își scosese haina și stătea la coadă, vineri seară, la intrarea sălii de concerte cu 6.200 de locuri situată lângă Moscova, unde grupul rock din epoca sovietică "Picnic" urma să cânte hitul său "Afraid of Nothing" ("Nu mă tem de nimic").

"Împușcăturile au venit din spatele nostru", a spus Natalia, care a cerut ca numele ei de familie să nu fie folosit. Ea tocmai se pregătea să intre în cabinele de la concert.

"A fost zgomotos, ca o explozie de petarde, ca focurile de artificii, dar ca o explozie automată. Am putut să o aud chiar în spatele meu, nu departe", a povestit Natalia, pentru Reuters.

Apoi, Natalia a fugit pentru a-și salva viața.

"Toată lumea țipa; toată lumea fugea", a spus ea. A fugit la stația de metrou din apropiere prin noaptea rece a Moscovei, fără haină, și a scăpat. "Am trecut prin emoții teribile. A fost pur și simplu un coșmar", a adăugat femeia.

Reuters menționează că a reușit să reconstituie o parte din ceea ce s-a petrecut în sala de concerte din interviurile cu martorii, din înregistrările video de la fața locului, din informațiile oficiale rusești și din relatările presei.

Peste 143 de persoane au fost ucise și cel puțin alte o sută au fost rănite în cel mai sângeros atac care a avut loc în Rusia, după asediul de la școala din Beslan din 2004. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac. Oficialiu ruși au confirmat până acum doar 133 de morți, în timp ce bilanțul de 143 de oameni uciși a fost dezvăluit de șefa postului Russia Today, Margarita Simonyan, care nu a precizat de unde are informația.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a anunțat că 11 persoane - inclusiv cei patru presupuși atacatori - au fost reținute în regiunea Briansk, la aproximativ 340 km sud-vest de Moscova, în timp ce se îndreptau spre granița peste care sperau să fugă în Ucraina. Kievul a negat vehement orice implicare în acest atac.

Camuflaj și veste de luptă

Atacatorii, îmbrăcați în haine de camuflaj și cu veste de luptă care ascundeau zeci de încărcătoare de rezervă, au ajuns la Crocus City Hall în jurul orei locale 19:40 (16:40 GMT) într-un microbuz, coborând pe ușa din spate și îndreptându-se spre intrare cu armele lor, au declarat martorii.

Ei au tras direct prin ușile de sticlă ale intrării principale, deschizând focul asupra tuturor celor care le treceau prin față.

Zeci de cadavre, unele în bălți de sânge, zăceau nemișcate pe podelele de marmură și la intrarea principală.

Unii oameni au spart ferestrele și au încercat să blocheze ușile cu mâinile, în timp ce împușcăturile răsunau în sala veche de 14 ani, situată la doar 20 km vest de Kremlin.

După ce i-au împușcat pe oamenii de la intrare, cei patru bărbați s-au îndreptat spre sala principală chiar în momentul în care sute de oameni își ocupau locurile la concertul care se desfășuta cu "casa închisă".

"Unii au crezut că a fost un fel de efect special", a declarat pentru Reuters o altă martoră, Anastasia Rodionova. "Apoi am văzut cu ochii mei cum oamenii cădeau și au început focurile de armă automată", a povestit ea.

"Instinctul de autoconservare intră în funcțiune, ochii ți se deschid, unde pot fugi? Apoi cineva ne-a strigat: ridicați-vă - nu vă întindeți sau ne vor împușca pe toți chiar acum", a adăugat ea.

Rodionova a spus că unii bărbați au reușit să spargă o ușă care dădea spre stradă și au scăpat.

În difuzoare a început să se audă un anunț potrivit căruia concertul se anulează din "motive tehnice" și că oamenii sunt rugați să părăsească sala.

Goana pentru a scăpa cu viață

O înregistrarea video verificată de Reuters arată cum oamenii se grăbeau spre ieșiri, în timp ce focuri de armă repetate răsunau peste țipete. Atacatorii s-au plimbat prin sala de concerte țintind și apoi trăgând asupra civililor, cu rafale controlate.

"Au început să tragă în noi. Am căzut pe podea", a declarat o femeie rănită, pentru publicația BRIEF, de pe un pat de spital din Moscova. Ea s-a târât până la ieșiri. "O fată de lângă mine a fost ucisă", și-a amintit ea.

Unii au fugit pentru a scăpa de atacatori. Alții s-au ascuns în spatele scaunelor maronii. O femeie a spus că i-a spus prietenei ei să se întindă în spatele scaunelor, în timp ce focurile de armă deveneau din ce în ce mai puternice.

Anchetatorii ruși au spus că atacatorii au început să dea foc clădirii. Unii martori povestesc că atacatorii au turnat un lichid pe scaune și pe perdele în mai multe locuri înainte de a le da foc.

Martorii au mai povestit că au sărit peste foc, unii dintre ei cu hainele topite, pentru a scăpa din incendiul care s-a extins rapid pe o suprafață de 12.900 de metri pătrați, trimițând flăcări și un nor negru de fum pe cerul nopții.

"Trăgeau. Noi eram în colțul îndepărtat", a declarat Andrei, unul dintre martori, pentru Reuters, chiar la fața locului. "Am coborât pe căile de evacuare în caz de incendiu, spre ieșirea din spate", a adăugat el.

Acoperișul s-a prăbușit apoi și sute de pompieri s-au luptat ore întregi pentru a stăpâni incendiul care a distrus întreaga sală. Tot ce a rămas au fost grinzile de susținere din fier, carbonizate, și cadrele de oțel a sute de scaune.

Canalul de telegram Baza, cunoscut pentru contactele sale strânse cu serviciile speciale ruse, a scris că 14 cadavre au fost găsite pe scările de evacuare și 28 de cadavre au fost găsite într-una dintre toalete.

Au fost găsite cadavrele unor familii întregi, mame moarte care își îmbrățișau copiii morți.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Aura1 24.03.2024, 00:45

    Din păcate, multe astfel de tragedii se vor face în Rusia lui Putin...

ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală