Un cetățean bulgar cu simptome de coronavirus a fugit dintr-un spital din Galați. Din cauza bărbatului, șapte persoane au ajuns în carantină, după ce au călătorit alături de acestea într-un microbuz. Bulgarul a fost prins de polițiști și s-a ales cu dosar penal.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție din Galați, marți, la ora 22:50, Secția 5 Poliție din oraș a fost sesizată, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, la un hotel din oraș, o persoană se simte rău, acuzând simptome de gripă.
Un echipaj de poliție a mers la fața locului și a găsit un bărbat de 27 de ani, din Bulgaria, care a declarat că s-a cazat la hotel de puțin timp, venind din Republica Moldova. Ambulanța sosită la fața locului l-a transportat la Spitalul de Boli Infecțioase pentru investigații.
Miercuri, la ora 14:55, poliția a fost sesizată despre faptul că bulgarul a fugit din unitatea medicală. Oamenii legii au descoperit că pacientul a tăiat plasa de protecție de la geamul încăperii în care era izolat și a dispărut.
După aproximativ 15 minute, polițiștii l-au depistat pe bulgar la ieșirea din municipiul Galați, într-un microbuz care se îndrepta spre Bucuresti. Bărbatul a fost transportat din nou la spital. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În urma acestui eveniment, șapte persoane au fost internate într-un centru de carantină din Galați. Este vorba despre pasagerii și șoferul microbuzului în care s-a urcat bulgarul.
În România, 260 de oameni au fost infectați cu coronavirus.