Sute de naționaliști bulgari au ieșit în stradă, la Sofia, pentru a cere demisia guvernului și închiderea bazelor NATO din țară

 21 comentarii
Arhiva foto

Forțele bulgare de poliție s-au ciocnit joi, 21 septembrie, cu susținătorii partidului ultranaționalist Vazrazhdane („Renașterea"), care au protestat față de politicile guvernului prooccidental, cerând demisia Executivului și închiderea bazelor militare ale NATO din țară, relatează Reuters.

Sute de protestatari care se opun sprijinului acordat Ucrainei, în războiul împotriva Rusiei, de către Bulgaria, țară membră UE, s-au adunat în fața clădirii parlamentului de la Sofia, fluturând steaguri naționale bulgare și rusești, fluierând și cerând alegeri anticipate. Bulgaria a trecut prin cinci rânduri de alegeri în ultimii doi ani.

Mulți dintre protestatari au scandat „Demisia", în timp ce forțele de ordine au protejat clădirile guvernamentale, inclusiv Ministerul Apărării, spre care unii protestatari au aruncat cu ouă.

Bulgaria, care a ajutat Ucraina inclusiv prin trimiterea de arme, a ridicat săptămâna trecută interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene.

„Afară cu bazele americane!"

„Bulgarii nu vor să participe la războiul dintre Rusia și Ucraina, vrem să fim o țară neutră", a spus Neli Tyulekova, o femeie de afaceri în vârstă de 60 de ani. Ea a precizat că bulgarii se opun trimiterii de arme în Ucraina, "ceea ce incită și mai mult la război".

Unii protestatari au purtat pancarte pe care scria „Afară cu bazele americane! Bulgaria este o zonă de pace", mesajul referindu-se la deschiderea unei noi baze militare în această țară membră NATO.

„Ultima instrucțiune care a venit de la stăpânii Bulgariei, din SUA, este ca Bulgaria să înființeze o nouă bază militară", a declarat Kostadin Kostadinov, liderul „Renașterii", în fața mulțimii. „Afară cu (bazele) NATO!" din țară, a insistat el.

Protestatarii și-au încheiat manifestația în fața unui monument al armatei sovietice și s-au îmbrâncit cu poliția, care a încercat să îi oprească să se apropie de acest monument care fusese flancat de schele din motive de securitate.

Guvernul de la Sofia a decis să îndepărteze monumentul.

Neli Balabanska, un inginer în vârstă de 51 de ani, a declarat că speră că protestele vor forța guvernul să plece.

Separat, joi, autoritățile bulgare au expulzat un cetățean rus și doi belaruși și le-a interzis să intre în Bulgaria în următorii cinci ani, printr-un ordin emis de Agenția de Stat pentru Securitate Națională (SANS), a anunțat presa locală.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (21)
  • Avatar comentarii

    Zaraza05 22.09.2023, 00:19

    Verișorii lui AUR! Cumetrii noștri,toți tembelii!

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 22.09.2023, 01:48

    Foarte bine poate asa se rezolva

  • Avatar comentarii

    N3gry90 22.09.2023, 02:02

    Bravo...pe când și mămăligarii nostri?

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 22.09.2023, 02:10

    Asemenea partide sunt peste tot în lume.

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 22.09.2023, 03:20

    Macar sunt mai uniti decat altii...ca le iese sau nu, ramane de vazut!

ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală