Potrivit Mediafax, Bopha a atins uscatul marţi în partea de est a insulei Mindanao (sud), cu rafale de vânt de până la 210 kilometri pe oră şi ploi puternice. Traficul aerian şi maritim a fost suspendat, iar şcolile au fost închise.
Centrul comercial din Cagayan de Oro, unul dintre principalele oraşe de pe Mindanao, a fost inundat după ce râuri din apropiere s-au revărsat. Preşedintele filipinez Benigno Aquino a îndemnat la prudenţă, luni seara. "Potenţialul de distrugere (al Bopha) nu trebuie să fie luat cu uşurinţă. Este vorba despre cel mai puternic taifun care ne loveşte ţara în 2012", a declarat el.