Imaginile filmate în seara de 29 decembrie au apărut în mediul online, polițiștii Biroului Rutier s-au autosesizat, iar teribilistul a fost identificat pe 30 decembrie.
În afara faptului că i s-a reținut permisul pentru 30 de zile, șoferul a fost și amendat.
Reprezentanții IPJ Suceava atrag atenția că aceste manevre sunt interzise.
Amendă, între 580 și 725 de lei
„În ultima perioadă se remarcă tot mai multe tendințe de a desfășura manevre rutiere care generează situații riscante. Scopul este captarea atenției grupului de prieteni sau a altor persoane, obținerea unei false notorietăți prin promovarea unui comportament de negare sau desconsiderare a legii și autorității, sau, pur și simplu, distracția. Teribilismul și tendința de a epata prin gesturi neconforme și atitudine de sfidare a legii pot genera tragedii rutiere. Din păcate în marea majoritate a acestor incidente sunt implicați tineri care nu doar manifestă dispreț față de lege, dar pun în pericol propria viața și a altor persoane”, a transmis Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Acesta a precizat că scopul dispunerii măsurilor sancționatorii este unul „principal preventiv, de responsabilizare și conștientizare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și evitării tragediilor rutiere”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca50676747c845d75621cdabd6101b94.jpg)
Sancțiunea pentru „comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice“ este amenda între 580 de lei și 725 de lei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a94b5870ee228b98ec0374c5cecc2b06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc635ece0f5bb350c6e521ddd6d191ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_82a8232b0bcfbc3c936de8802a1e7802.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2ee6b09d996d87151c3b511075a7d9bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c5b4d18e0936c436fd6d0d436e6291a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_954bb08fb02b6fd02b848de76de29a9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_81349a269ffc1ea152c2e0233734e36d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7e67a9aed1a34fd2133dfa1f9b52f34d.jpg)
bituca 02.01.2024, 07:25
Nu conteaza pentru el amenda ci adrenalina.
Lecoqsportif 01.01.2024, 15:12
Prostia si fudulia se platesc.
asdqaz 01.01.2024, 13:39
oare ce inteleg unii cand fac asta
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.