Polițiștii vasluieni desfășoară ample acțiuni de căutare a unui tânăr care este de negăsit din cursul serii de sâmbătă, atunci când și-a bătut sora de 12 ani și mama, iar apoi a dispărut fără urmă. Atât femeia cât și fiica sa au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde au fost diagnosticate cu politraumatisme prin agresiune.

La scurt timp de la comiterea agresiunii, vasluianul de 23 de ani a sunat la numărul de urgență 112 și s-a autodenunțat, afirmând, totodată, că se va spânzura. În consecință, autoritățile au intrat în alertă și forțe impresionante, însemnând polițiști, pompieri și cadrele medicale, au început să-l caute.

”După câteva ore de căutări, rudele persoanei dispărute au aunțat că tânărul ar fi în viață și că le-a transmis că observă forțele de ordine cum îl căută. Deocamdată, bărbatul de 23 de ani nu a fost găsit, fiind continuate acțiunile pentru depistarea acestuia”, a declarat, duminică, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 23 de ani pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.  


Atunci și Acum: Alina Gorghiu, avocata din Tecuci, prima femeie care a devenit președinte al Partidului Național Liberal

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.