Sâmbătă a fost tăiată panglica celei de-a treia ediții a Târgului European al Castelelor. 29 de obiective turistice din cinci țări europene au venit la Târg să își prezinte oferta de turism.
După deschiderea oficială, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a vizitat standurile tuturor expozanților.

„Târgul European al Castelelor constituie o oportunitate deosebită pentru a promova Castelul Corvinilor, dar și municipiul Hunedoara – ca și destinație turistică. De asemenea, este un excelent schimb de experiență pentru noi. În acest fel putem afla cum își promovează alții obiectivele turistice”, a declarat Dan Bobouțanu.

Castelul-Corvinilor-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Expozanții participanți la târg au venit din Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România, participanţii având posibilitatea să îşi prezinte oferta turistică şi principalele elemente de atracţie istorică din zonele pe care le reprezintă.

Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, duminică, în cea de-a doua zi a evenimentului, vor avea loc turniruri şi concursuri medievale, tir cu arcul sau simulări de lupte între cavaleri şi lecţii de spadă.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.