Tehnologie de ultimă generaţie pentru persoanele cu deficienţe de vedere, de auz şi de vorbire, la Muzeul Naţional de Artă al României

Comentează
Arhiva foto

Astăzi, în Galeria de Artă Europeană a MNAR, au fost lansate produsele multimedia destinate persoanelor cu dizabilităţi de vedere, de auz şi de vorbire, realizate în cadrul proiectului ARTtouch.. Proiectul a beneficiat de sprijinul financiar al Fundaţiei Orange România, prin programul „Lumea prin culoare şi sunet", şi s-a derulat în perioada mai 2013 - aprilie 2014.
În cadrul proiectului au fost realizate aplicaţii multimedia şi de realitate augmentată, replici tactile, mostre textile, o „bibliotecă de sunete" şi o „bibliotecă olfactivă" ce oferă publicului cu nevoi speciale experienţa unei explorări multisenzoriale a Galeriei de Artă Europeană. În plus, împreună cu beneficiarii au fost concepute tururi ghidate şi ateliere speciale pentru aceste categorii de public.
Produsele multimedia realizate pornind de la câteva dintre capodoperele Galeriei de Artă Europeană - Buchet cu flori de Jan Brueghel cel Bătrân, Sfântul Francisc şi Sfântul Benedict ascultând un înger muzicant de Guercino şi Poartă (Saint-Tropez) de Paul Signac - au rolul de a aduce în atenţia tinerilor, prin mijloace moderne şi atractive, poveştile de dincolo de imagine şi de a facilita procesul de înţelegere a artei. Astfel, persoanele cu deficienţe de auz care vin să admire pictura Buchet cu flori a lui Jan Brueghel cel Bătrân vor avea la dispoziţie o tabletă cu ajutorul căreia pot vedea imaginea în format 3D. Pe tabletă sunt scrise şi informaţii utile despre istoria, stilul de viaţă şi credinţele oamenilor din secolul al XVII-lea. Şi mai mult chiar, maeştrii parfumieri de la Expressions Parfumées din Grasse au creat un parfum inspirat de acest tablou, care face parte din „biblioteca olfactivă" special creată pentru turul multisenzorial. Potrivit reprezentanţilor MANR grupurile de vizitatori cu dificienţe de vedere vor avea ocazia să miroasă, la propriu, buchetul de trandafiri al lui Brueghel.
Reprezentantul parfumeriei din Grasse a declarat astăzi că a durat câteva luni ca să poată reproduce parfumul florilor pictate în tablou şi a fost o echipă întreagă care a muncit la acest proiect, inclusiv reprezentanţi ai Grpdinii Botanice din Bucureşti cu ajutorul cărora au identificat 18 flori în celebrul buchet. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe AppStore şi Google Play.
Lucrările Sfântul Francisc şi Sfântul Benedict ascultând un înger muzicant de Guercino şi Poartă (Saint-Tropez) de Paul Signac beneficiază şi ele de aplicaţii multimedia accesibile pe două touchscreen-uri amplasate în apropierea tablourilor, care oferă informaţii despre elementele compoziţiei - planuri, personaje, sursa de lumină (Guercino) şi despre corespondenţa dintre sunete şi culori (Signac).
Valoarea totală a proiectului ARTtouch a fost de 288.967 RON, din care Fundaţia Orange a contribuit cu 216.768 RON.
 
 






Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală