Jurnaliștii de la Rise Project au publicat sâmbătă seară (pe Facebook, nu și pe site-ul publicației) informația că o valiză care ar conține documente secrete ale Tel Drum a fost găsită de un localnic din Teleorman pe proprietatea lui și a ajuns în posesia lor prin intermediul unei surse din județ. Pe lângă lista cu ce fel de documente conține valiza, jurnaliștii de la Rise Project au publicat și mai multe fotografii cu persoane despre care nu se știe clar la momentul acesta dacă au legătură sau nu cu firma Tel Drum. Printre aceste fotografii, apar și capturi din mail-uri semnate de "Ștefan Dragnea".
În mail-ul atribuit lui Ștefan Dragnea, adresat lui Petre Pitis, directorul Tel Drum, expeditorul îi cere ajutor pentru a achita o datorie.
"Am și eu o datorie la un tip și nu vreau să cer lu Liviu că mă ceartă, mă poți ajuta să o achit? A făcut o factură cu ulei pentru mașini. Te rog frumos", este conținutul mail-ului care a fost trimis pe data de 2 iunie 2010.
Un mail trimis tot de "Ștefan Dragnea" lui "Petre Pitis", pe 14 decembrie 2010, conține un document cu o factură, fără să fie clar care este conținutul fișierului.
Jurnaliștii de la Rise Project susțin, în postarea de pe Facebook, că valiza conține "informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut".
CITEȘTE ȘI:#Teleormanleaks. O valiză cu documente secrete ale firmei Tel Drum a ajuns în posesia Rise Project. Procurorii DNA nu au văzut-o încă#Teleormanleaks. Ce spunea Liviu Dragnea despre relaţia cu Tel Drum şi despre dosarul DNA în care este inculpat pentru grup infracţional organizat#Teleormanleaks. Ce spune o jurnalistă Rise Project despre documentele din valiză: "Au fost ascunse cu puțin înainte de perchezițiile DNA din vara anului 2017"