TEMPERATURILE SCAD cu 15 GRADE și vin NINSORILE. VEZI PROGNOZA pentru SĂPTĂMÂNA VIITOARE

Comentează
Arhiva foto

DUMINICĂ
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an în majoritatea zonelor. În estul şi în sudul ţării cerul va fi mai mult noros. Trecător va ninge slab în zona Carpaţilor Meridionali, Orientali şi în Moldova, iar precipitaţii mixte vor fi local în Dobrogea şi pe arii restrânse în Muntenia şi Oltenia. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi izolat vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade.
LA BUCUREŞTI
Cerul va fi noros şi trecător, mai ales seara şi noaptea vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad.



LUNI
ÎN ŢARĂVremea va fi rece pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în regiunile sudice şi estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 1 grad, mai scăzute în depresiuni, până în jurul a -10 grade. Mai ales noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase, va fi ceaţă.
LA BUCUREŞTIVremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar condiţiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

MARȚI

ÎN ŢARĂVremea va fi în continuare rece pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii slabe, pe arii restrânse sub formă de ninsoare la munte, în Moldova şi izolat, mixte în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad, mai scăzute în estul Transilvaniei. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
LA BUCUREŞTIVremea va fi rece, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.
MIERCURI
ÎN ŢARĂVremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea. In sudul şi în estul teritoriului cerul va fi temporar noros şi izolat vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Moldova şi mixte în rest. În regiunile intracarpatice cerul va fi variabil, iar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Pe arii restrânse, în special în orele dimineţilor, se va semnala ceaţă.
LA BUCUREŞTIVremea va fi în continuare rece, astfel că temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar minima de -4...-3 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat.

JOI-SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂValorile termice vor creşte uşor în majoritatea regiunilor şi vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni.
LA BUCUREŞTI Valorile termice, în uşoară creştere, se vor apropia de mediile climatologice ale acestei perioade. Vor fi de precipitaţii spre sfârşitul intervalului.
 











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:55
Ploi, descărcări electrice și temperaturi cu 7 grade mai mici în București. ANM a emis prognoza pentru weekendul 12-13 septembrie
13:55
România a câștigat 3 medalii de aur, 5 de argint și una de bronz la Campionatele Balcanice de Canotaj de la Plovdiv, din prima zi
12:51
1.000 de cheeseburgeri gratis la Cluj: rivalul McDonald’s pentru care clienții au stat la coadă de la 1:30 noaptea a deschis primul restaurant din România
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate