Șeful guvernului conservator de la Londra a reiterat că Regatul Unit nu va face niciun compromis în privinţa independenţei sale pentru a obţine un acord de liber-schimb, într-un moment în care finalul perioadei de tranziţie în timpul căreia se aplică în continuare regulile europene pe teritoriul – finalul lunii decembrie – britanic este tot mai aproape.

„UE a fost foarte clară pe subiectul calendarului. Şi eu la fel. Trebuie să ajungem la un acord cu prietenii noştri europeni până la Consiliul European de la 15 octombrie, pentru ca el să intre în vigoare până la sfârşitul anului”, a subliniat Boris Johnson.

Dacă nu se va întâmpla asta, Londra se va retrage din negocieri şi ‘va accepta’ acest rezultat, de care mediile de afaceri se tem din cauza potenţialelor sale consecinţe economice dezastruoase într-o perioadă deja dificilă pe fondul pandemiei de coronavirus.

Bruxellesul a afirmat la rândul său că trebuie găsit un acord până la sfârşitul lunii octombrie pentru a permite o ratificare a sa la timp în UE.

Atmosfera şi aşa turbulentă s-a tensionat şi mai multe prin informaţiile apărute în Financial Times. Conform publicaţiei, guvernul britanic va prezenta miercuri un proiect de lege care „ar elimina” caracterul juridic al unora dintre părţile acordului asupra ieşirii din UE care s-a produs la 31 ianuarie, inclusiv reglementările vamale în Irlanda de Nord.

În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ‘tulburări’.

Guvernul de la Londra a confirmat ulterior intenţia sa de a modifica prin lege compromisurile la care a ajuns în ianuarie cu Uniunea Europeană în legătură cu Irlanda de Nord, în cadrul Brexitului, în pofida avertismentelor recente lansate de europeni.

”Vom lua măsuri limitate şi rezonabile pentru a clarifica elemente specifice ale protocolului privind Irlanda de Nord în dreptul intern, pentru a elimina orice ambiguitate şi pentru a garanta că guvernul este totuşi în măsură să-şi respecte angajamentele faţă de poporul Irlandei de Nord”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului britanic.

Mișcarea, catalogată drept o ”grenadă fumigenă”, de către publicația Politico, a declanșat îngrijorare în UE.

„Tot ce a fost semnat în trecut trebuie respectat. Este garanţia încrederii pentru viitor”, a reamintit la rândul său luni negociatorul-şef al UE pentru relaţia post-Brexit, Michel Barnier, la postul de radio France Inter.

La rândul său, ministrul de externe al Irlandei, Simon Coveney, a spus că un astfel de proiect de lege „ar fi un mod extrem de imprudent de a acţiona”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.