Unitatea mobilă cu 12 paturi a ISU instalată în luna iulie în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara a avut probleme și în timpul verii. Atunci, instalația de climatizare a făcut cu greu față temperaturilor ridicate, iar surse din spital spun că bolnavii de Covid-19 primeau perfuzii ca să nu se deshidrateze.
Instalația a cedat din nou în weekend, iar luni dimineață, cei zece pacienți internați în unitatea mobilă au cerut să fie sedați, pentru că tremurau de frig. Păturile și caloriferele nu au fost suficiente, așa că medicii au decis să îi mute în spital, pe Secția de Chirurgie Toracică.
Avem 14 în total la ATI. Îi mutăm pe cei din unitatea mobilă pe Chirurgie Toracică, pentru că nu face față coolerul de încălzire, până cei de la ISU remediază problema. Dacă afară sunt 2-4 grade, în tir sunt 13-14. Noi i-am încălzit cu calorifere și pături, dar atât am putut face.
Cristian Oancea, directorul Spitalului ”Victor Babeș:
Medicii timioreni de la ”Victor Babeș” au fost nevoiți să trimită pacienți care aveau nevoie de ATI la spitalele din Reșița și Arad.
Până luni, 19 octombrie, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 în România.
În Timiș au fost depistate 66 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, iar numărul total de bolnavi de Covid-19 înregistrat de la începutul pandemiei a ajuns la 6.021.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro