Topul Bloomberg al țărilor care au gestionat cel mai bine pandemia în ultimul an. România, aproape de coada clasamentului

Comentează

În topul cu 53 de țări, realizat de Bloomberg, România se află în prezent pe locul 41 și a petrecut aproape tot anul în a doua jumătate a clasamentului, cu excepția câtorva luni mai optimiste, din timpul verii.

Iarna a generat un nou val pandemic în cele mai multe țări occidentale, într-un moment în care o nouă variantă a virusului, Omicron, vine să stopeze sau măcar să încetinească eforturile de redeschidere a economiilor și de întoarcere la normalitate.

Cum se va descurca fiecare stat în parte în fața noilor provocări rămâne de văzut. Cert este însă că un top al țărilor care au gestionat cel mai bine pandemia în ultimul an arată că performanța anterioară nu este o garanție pentru succes. Sau pentru eșec.

Analiza Bloomberg, care a început în noiembrie 2020 și a monitorizat 53 de state din întreaga lume, a arătat că topul s-a schimbat aproape constant, în funcție de principalele evenimente ale pandemiei - începerea campaniilor de vaccinare, apariția variatei Delta și ridicarea restricțiilor.

Inițial, țările care s-au aflat în top erau cele care au folosit strategii stricte de control al pandemiei, inclusiv carantină și restricții la graniță.

Apoi, în top au urcat statele care au reușit să organizeze cele mai rapide campanii de vaccinare și să obțină o normalizare a activităților sociale și economice.

În cele din urmă, cele mai bune note le-au luat țările care au reușit să reducă numărul deceselor și să ofere cetățenilor posibilitatea de a duce o viață cât mai normală.

Câștigători și pierzători

Topul realizat de Bloomberg se bazează pe 12 indicatori, care includ controlul virusului, calitatea serviciilor medicale, acoperirea campaniei de vaccinare, mortalitatea și progresul către redeschiderea economiei.

Analiza întinsă pe un an întreg a arătat că nicio țară din top nu și-a menținut performanța până la sfârșit.

Noua Zeelandă și Singapore, spre exemplu, au fost la un moment dat în top, pentru că, prin măsuri dure, au putut controla virusul și au oferit locuitorilor o viață aproape normală, chiar dacă în spatele granițelor închise. Dar în ambele țări, situația s-a schimbat atunci când varianta Delta a fisurat această apărare, iar autoritățile au fost nevoite să prelungească restricțiile și lockdown-urile.

SUA și Israel s-au aflat la rândul lor în top, deoarece în primele luni ale anului au organizat campanii eficiente de vaccinare și au reușit să ridice restricțiile. Ambele țări s-au confruntat însă cu probleme atunci când noul val pandemic din vară a lovit, în special printre persoanele nevaccinate.

Cehia și Polonia au căzut 26, respectiv 16 locuri în clasament doar în luna noiembrie, din cauza ultimului val pandemic.

Olanda a căzut 20 de locuri în aceeași lună, după ce a impus un nou lockdown din cauza creșterii numărului de cazuri, iar Germania a căzut și ea 19 locuri.

Fluctuațiile au fost vizibile și în partea de jos a clasamentului.

Țări precum Mexic sau Brazilia au fost pe ultimele locuri ale topului la începutul anului, dar America Latină a reușit să evite parțial dezastrul provocat de varianta Delta, mulțumită vaccinării și a imunității naturale.

Țările din sud-estul Asiei sunt însă cele care au căzut cel mai mult în clasament, în condițiile în care campaniile de vaccinare au demarat greoi, iar valul pandemic a afectat serios economiile dependente de export.

Performerii lunii noiembrie

În acest moment, în topul celor mai reziliente țări, actualizat lunar de Bloomberg, Emiratele Arabe Unite au detronat statele europene pentru a urca pe locul 1. Pe următoarele locuri se află Chile și Finlanda, în vreme ce la coada clasamentului se află Vietnam, Indonezia și Filipine.

Topul actual al rezilienței în fața COVID

România ocupă în prezent locul 41, dar asta după ce a urcat opt locuri în ultima lună, odată cu reducerea numărului de infectări și decese. În octombrie, spre exemplu, la apogeul celui mai negru val pandemic, România ocupa locul 49, foarte aproape de ultimul loc.

Poziția țării noastre a fluctuat constant în ultimul an, dar România a urcat în prima parte a clasamentului doar în timpul verii, când numărul de cazuri era foarte mic, iar restricțiile în mare parte eliminate.

Cum a evoluat performanța României în gestionarea COVID: note bune în vară, note proaste în restul anului | Sursa: Bloomberg

Cei mai buni dintre cei mai buni

În ciuda fluctuațiilor, șapte țări au avut o performanță constantă în gestionarea COVID, potrivit topului Bloomberg.

Cele mai multe dintre acestea nu au ajuns niciodată pe locul 1, dar nici nu au căzut sub locul 26, adică în a doua jumătate a clasamentului.

Cele șapte țări sunt Norvegia, Danemarca, Finlanda, Emiratele Arabe Unite, Canada, Coreea de Sud și Elveția, care s-au descurcat bine în gestionarea tuturor etapelor pandemice - organizarea vaccinării, combaterea variantei Delta sau redeschiderea economiei.

Țările cu cele mai constante rezultate în gestionmarea COVID sunt adevăratele câștigătoare ale anului | Sursa: Bloomberg

Există câțiva factori comuni pentru cele șapte: sistemele sanitare puternice și coeziunea socială se numără printre ei, scrie Bloomberg.

Încrederea în guverne și disponibilitatea oamenilor de a urma regulile au ajutat aceste state în lupta cu virusul, în vreme ce relativa lor bogăție le-a permis să achiziționeze vaccinuri foarte repede.

La capătul celălalt există nouă țări care nu au urcat în niciun moment al anului în prima jumătate a clasamentului.

Acestea sunt Argentina, Iran, Mexic, Brazilia, Peru, Polonia, Nigeria, Pakistan și Africa de Sud.

În majoritatea celor nouă țări, pandemia a provocat un număr mare de infectări și decese, iar o parte dintre aceste țări nu au reușit să își vaccineze populațiile.

Mortalitatea COVID

Cel mai important impact al COVID este mortalitatea, iar situația în acest caz a variat semnificativ în lume.

Reducerea numărului de decese a fost principala realizare a strategiilor de tip „zero cazuri COVID”, deși a existat și un revers al medaliei - restricții și granițe închise.

Într-un top al deceselor raportate la populație, China are cea mai bună performanță din toate cele 53 de state monitorizate - doar trei decese la un milion de locuitori.

Noua Zeelandă, care are încă granițele închise, dar se pregătește să le deschidă, vine pe locul doi, cu opt decese la un milion de locuitori.

Alte țări care s-au descurcat bine sunt Taiwan, Coreea de Sud și Australia.

La capătul opus, Peru are cel mai mare număr de decese - 6.093 de morți de COVID la milionul de locuitori.

SUA și mai multe state europene s-au descurcat și ele prost, cu peste 2.000 de decese de COVID la milionul de locuitori.

Cel mai probabil, topul va fi afectat de iarna din emisfera nordică, ținând cont de valul pandemic care traversează acum Europa.

Deja, țări precum Austria, Germania, Olanda sau Danemarca se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri, iar în unele cazuri au fost impuse lockdown-uri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
19:58
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
21:19
Noul „Resident Evil” cucerește criticii: un film spectaculos și extrem de distractiv, semnat de Zach Cregger
21:15
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
20:50
Polonia a trimis soldați la granița cu Ucraina: „Rusia amenință securitatea întregii Europe”
20:41
Cât ajunge să coste o nuntă în București în 2027. Mirii preferă o zi neașteptată din săptămână și caută ofertele când sunt la muncă
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
20:38
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
19:08
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor