Topul candidaturilor exotice. De la Bahmuțeanu și Călinescu până la campioana mondială la bikini fitness

Comentează
Arhiva foto

Alegerile electorale, de orice natură ar fi ele, reprezintă o atracție irezistibilă pentru vânătorii de notorietate. Dar parcă și mai irezistibilă este această atracție pentru cei aflați în căutarea notorietății pierdute. De prin showbiz sau sport, artiști, jurnaliști sau simpli “foști”, e înghesuială mare pentru a prinde un loc în lumina reflectoarelor. Libertatea a strâns laolaltă cele mai exotice candidaturi la alegerile locale din septembrie.

ERATĂ: Într-o versiune anterioară a acestui articol, Brigitte Pastramă apărea ca fiind candidată pe lista PSD pentru Consiliul Local al Sectorului 1. Într-un drept la replică transmis ziarului, Dan Cristian Popescu, candidat independent la Primăria Sectorului 2, susținut de PSD, infirmă faptul că Brigitte Pastramă ar fi pe lista propusă pentru CL.

Vedeta a anunțat recent că s-a alăturat unei campanii umanitare a fundației lui Dan Cristian Popescu, dar a subliniat însă că nu s-a înscris în niciun partid politic.

Redacția Liberatatea își cere scuze pentru această eroare.

Florin Călinescu, 64 de ani, s-a înscris în cursa pentru Primăria București pe ultima sută de metri. Candidat din partea Partidului Verzilor, partid pe care îl conduce din 2019, Călinescu are în spate o îndelungată carieră în televiziune și cinematografie. El nu se află la prima tentativă de urca pe prima scenă politică. În 2008, Florin Călinescu a candidat din partea PNL pentru un fotoliu de senator în Argeș. Fără succes însă, și asta deși obținuse cel mai mare număr de voturi. El a pierdut mandatul pe algoritmul redistribuirilor. Ulterior, Călinescu a fost exclus din organizația locală a PNL, pe motiv de indisciplină.

Florin Călinescu

Adriana Bahmuțeanu, 46 de ani, candidată la Primăria Sector 1, este o figură cunoscută în showbizul românesc, deși capitalul de imagine pe care l-a câștigat de-a lungul timpului se datorează mai degrabă momentelor zbuciumate din căsnicia cu omul de afaceri Silviu Prigoană. În ultimii ani, a lucrat în televiziune.

Adriana Bahmuțeanu

Marian Vanghelie, 52 de ani, candidează la primăria care l-a făcut celebru, cea a sectorului 5. După patru ani în care a ocupat o funcție obscură de consilier local, acesta își încearcă come-back-ul.

Vanghelie a pierdut postul de primar în 2015, după ce a fost acuzat de fapte de corupție. Este cunoscut pentru greșelile sale repetate de limba română, care i-au atras, de-a lungul timpului, diverse porecle.

Marian Vanghelie

Ilan Laufer, 37 de ani, candidat la Primăria Capitalei, a devenit cunoscut publicului pentru perioada în care a fost ministru pentru IMM-uri, în Guvernul Dăncilă. Laufer este om de afaceri, el fiind cel care a adus în România retailerul de îmbrăcăminte H&M. A avut un conflict deschis cu președintele Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat de antisemitism când acesta din urmă a refuzat să îl numească ministru al dezvoltării. Ulterior, CNCD a reacționat la acuzațiile lui Laufer, indicând faptul că fostul ministru a dus în derizoriu însăși noțiunea de antisemitism.

Ilan Laufer

Adina Alberts, 51 de ani, candidat la Primăria Sector 1, este medic estetician, soția omului de afaceri Viorel Cataramă. Alberts a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila în 1996 și, mai târziu, a înființat o clinică de chirurgie estetică. Este autoarea unor cărți de specialitate: “Celulita poate fi învinsă” și “Celulita, o continuă provocare”.

Adina Alberts

Bogdan Stanoevici, 62 de ani, candidează la Primăria Capitalei, după ce a încercat, fără succes, și o candidatură la alegerile prezidențiale din 2019. De profesie actor, Stanoevici a fost, în ultimii ani, director al Circului Metropolitan, dar a fost revocat din funcție pentru management defectuos și pentru “folosirea ineficientă a fondurilor publice”.

Bogdan Stanoevici

Elena Lasconi, 48 de ani, este cunoscută publicului pentru îndelungata sa carieră în televiziune, fiind, mai bine de 20 de ani, jurnalist la postul PRO TV. Lasconi a dat însă televiziunea pe o candidatură la Primăria Câmpulung Muscel.

Elena Lasconi

Gabi Mureșan, 38 de ani, este un nume cunoscut doar pentru fanii sportului - fost fotbalist la ASA Târgu Mureș, s-a retras în satul său natal, unde și-a deschis o pensiune, potrivit ProSport. Acum, candidează la primăria comunei Apold, sub sloganul: “Se poate”.

Gabi Mureșan

Olivia Stan, 33 de ani, este un nume care nu le spune nimic celor care nu sunt familiarizați cu concursurile internaționale de bikini fitness. Lipsa de notorietate nu a împiedicat-o însă pe tânăra sportivă, cu titluri de campioană mondială la activ, să se înscrie, ca independentă, în cursa pentru Primăria Rădăuți.

Absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă București, cu specializări în restaurare de pictură murală la Facultatea de Arte, Olivia Stan a trăit în ultimii ani Anglia și s-a întors acasă hotărâtă să schimbe ceva. “Știu că pentru mulți ar părea că sunt prea tânără, dar vă asigur, mai ales pe cei ce nu mă cunosc, că tot ceea ce mi-am propus în viață până acum am dus la bun sfârșit”, a declarat Olivia Stan pentru Monitorul de Suceava.

Olivia Stan

De la Petre Roman laDorinel Munteanu

Nici mai modestele liste cu candidații pentru consiliile locale nu sunt lipsite de nume-surpriză. La București, Gabriela Firea a venit cu o echipă de veterani ai politicii sau ai sportului, precum Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu.

Petre Roman
Dumitru Dragomir
Anghel Iordănescu

O altă glorie a fotbalului românesc, Dorinel Munteanu candidează pentru un post de consilier local la Galați.

Dorinel Munteanu
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
MONDEN
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
Christian Sabbagh și soția lui în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
POLITIC
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
Exclusiv
16:00
Moara lui Assan, monumentul istoric de valoare națională lăsat în paragină. Incendiat și vandalizat de hoții de fier
16:43
Țară din NATO amenințată că „va dispărea de pe hartă” de Dmitri Medvedev: „Nimeni nu-i va apăra”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă