George Matei şi Antonina Radu, arestaţi din 10, respectiv 14 noiembrie, au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie. Tribunalul Militar a trebuit să verifice temeinicia măsurii şi a dispus menţinerea acesteia. Decizia a fost contestată de cei doi angajaţi ai ISU Bucureşti, potrivit Mediafax.
Curtea Militară de Apel a decis luni, definitiv, să menţină arestul preventiv în cazul celor doi căpitani.
Căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI).
În plus, ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului din clubul Colectiv.
„Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie”, se menţionează în rechizitoriu.
Pe 10 noiembrie, Tribunalul Militar a decis arestarea lui George Matei şi plasarea în arest la domiciliu a Antoninei Radu, instanţa motivând în cazul acesteia că are în îngrijire o fiică de opt ani şi un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat. Pe 14 noiembrie a fost însă arestată şi Antonina Radu, prin decizia definitivă a Curţii Militare de Apel.

63 de oameni au murit în incendiul din Colectiv

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, 30 octombrie, în clubul Colectiv din Capitală. În prima seară, 26 de oameni au fost scoşi fără suflare din club, iar în spitale au fost internaţi 130 de pacienţi, cu arsuri pe trup şi pe căile respiratorii.
Incendiul a izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show-ul trupei Goodbye to Gravity, care, în acea seară, îşi lansa primul album. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club și s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spațiului mic și a materialelor din jurul scenei.

colectiv_goodbye_to_gravity.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.