Înainte de a se urca în avionul cu care a plecat spre Bruxelles, Băsescu a declarat că nu primise încă mandatul în care era prezentată poziţia Guvernului.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Bogdan Olteanu, a declarat că Traian Băsescu a primit, în timp ce se afla în avion, prin fax mandatul trimis de primul ministru Victor Ponta.
Marţi, atât preşedintele cât şi premierul, au ţinut discursuri în care au prezentat păreri diferite cu privire la poziţia României referitoare la discuţia despre bugetul UE pentru perioada 2014-2020.
Traian Băsescu a declarat că „interesul României e să negocieze„, deoarece „trebuie să obţinem un compromis”, iar pe de altă parte, Victor Ponta a declarat că „interesul naţional al României nu poate fi nici negociat, nici supus unui compromis, aşa cum spune preşedintele.”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii