Traian Băsescu îşi doreşte ca femeile din România să facă mai mulţi copii.
Potrivit Mediafac, şeful statului a declarat, marţi, că în actualul ritm de scădere demografică, ţara noastră va avea 15 milioane de locuitori în anul 2030.
El a afirmat că până şi de fetele sale s-a rugat pentru a le determina să aibă moştenitori.
"Nu aş vrea să vă întreb câte dintre dumneavoastră aveţi copii. Dar mă uit cât am muncit cu fetele mele, măritate-nemăritate, «Faceţi, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriotic». Mă rog, cu asta mică am reuşit până la urmă, cu cea mare nu reuşesc (...) Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct", a declarat Băsescu, la o întâlnire cu femeile de succes organizată de revista "Business Woman".
"Cum Dumnezeu femeia romă poate ţine cinci-şase copii, iar românca nu poate? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă (...) Trebuie să mergem şi în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie", a mai spus preşedintele României..