Mihai Denis Duțoniu, trapperul cunoscut sub pseudonimul Yakki, a fost reținut de polițiști marți, 19 decembrie, pentru violență domestică și distrugere. El este acuzat că și-a bătut iubita care a fugit din casă la o vecină, într-un bloc din București, potrivit Adevărul.
Incidentul s-a petrecut petrecut marți, la orele prânzului. După ce și-a lovit iubita, o tânără de 20 de ani, cu palmele peste față, Yakki a distrus bunuri din locuință și a urmărit-o până la o vecină, unde a continuat agresiunile.
„Persoana vătămată ar fi ieșit din apartament și ar fi intrat în locuința unei alte femei, pentru a se aplana conflictul. Ulterior, bărbatul ar fi pătruns în apartamentul vecinei, unde ar fi distrus bunuri și din respectiva locuință și ar fi agresat-o fizic, din nou, pe persoana vătămată”, se arată într-un comunicat al poliției.
Vecina este și persoana care a sunat la poliție, după ce a auzit țipete în scara blocului. Polițiștii de la Secția 2 au intervenit rapid la fața locului.
Conflictul ar fi avut loc pe fondul geloziei, potrivit Adevărul.
Examinarea medicală a confirmat leziunile traumatice și a stabilit că tânăra are nevoie de aproximativ 7-8 zile pentru a se recupera.
Incidentul nu a fost însă unul izolat. Investigațiile au scos la iveală că tânăra fusese agresată și cu o zi înainte, ea având smulsă unghia de la un deget.
„În urma primelor verificări s-a mai stabilit că, în urmă cu o zi, la data de 18 decembrie 2023, persoana vătămată ar mai fi fost agresată fizic de către bărbatul în cauză”, se precizează în același comunicat.
Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva lui Yakki pentru o perioadă de 5 zile, iar bărbatul se află acum în arest, fiind reținut pentru 24 de ore.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violență în familie și două infracțiuni de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
HELPLINE cu număr unic la nivel național destinat victimelor violenței domestice. Linie telefonică gratuită pentru ajutor specializat 0800 500 333.
Gabryella 21.12.2023, 12:19
Cred ca are nevoie de ajutorul unui psihiatru .
ghitag 21.12.2023, 13:45
mangaiati-va copii usor pe cap dupa. BOILORRRRR ce i-ati lasat la un concert de TRAPP,poate nu va vor reproduce melodiile inteligente pe care tocmai le-au audiat
Liviu015 21.12.2023, 13:53
Prin scandaluri de genu se ridica uni cică: artiști!
demostene1 21.12.2023, 15:37
E comic cum femeile vad băieți de genul asta, vad ca are ieșiri dubioase, ca nu doar nu era un romantic de secol 19 și dintr-o dată a sărit să o bată, dar totuși se îndrăgostesc de ei. Apoi urla ca bărbații sunt porci când ea singură a intrat în relația aia când era clar ca ala era dubios.
hurricane 21.12.2023, 16:14
ia il iarta, vecina primeste niste bani si isi retrage acuzatiile si gata