Trei persoane au fost oficial acuzate luni în Polonia după ce, anul trecut, un român care a stat timp de două luni în greva foamei pentru a protesta împotriva încarcerării sale a murit într-o închisoare poloneză, relatează Agerpres.
Trei responsabili ai spitalului penitenciarului Montelupich din Cracovia sunt acuzaţi de lipsa acordării asistenţei medicale unei persoane aflate în pericol de moarte. Ei riscă până la cinci ani de închisoare.
Daniel Crulic, de 33 de ani, a fost acuzat de furt şi închis la Montelupich în noiembrie 2007. El s-a declarat nevinovat şi a scris în mai multe rânduri Consulatului român pentru a obţine sprijin juridic şi diplomatic.
Bărbatul a decedat la mijlocul lunii ianuarie 2008, a doua zi după transferul lui într-un spital, cântărind numai 30 de kg.
În urma decesului, care a produs multă emoţie în rândul opiniei publice române, consulul şi ambasadorul României la Varşovia au fost revocaţi din funcţie pentru 'absenţa asistenţei consulare', iar ministrul de externe Adrian Cioroianu, criticat pentru modul în care a gestionat cazul, şi-a prezentat demisia.