Din păcate, în ciuda intervenției cadrelor medicale sosite la fața locului, cei trei bărbați căzuți în fântână au fost declarați decedați.

„Forțele de intervenție prezente la fața locului au acționat cu ajutorul accesoriilor din dotare pentru extragerea victimelor din fântână. Din nefericire, cele trei victime, de sex masculin, în vârstă de 42, 32 și 25 de ani, nu mai prezentau semne vitale și au fost declarate decedate de echipajele SAJ. Organele abilitate din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului”, a transmis ISU Vrancea.

Cei trei bărbați erau din satul Capra, comuna Boghești, și curățau o fântână a unei familii din comuna Tănăsoaia. Din primele date, doi dintre aceștia sunt frați.

După ce s-a anunțat evenimentul, la fața locului s-au deplasat 4 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, potrivit ISU Vrancea.

Totodată, au acționat și alte forțe de intervenție: un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Podu Turcului și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tănăsoaia.

FOTO: Vrancea 24.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.