Trei copii de 8, 11 şi 13 ani, din oraşul Negreşti, judeţul Vaslui, au fost transportaţi de urgenţă la spital, miercuri, cu arsuri de gradele I, II şi III pe corp, după ce au aprins o sticlă cu benzină găsită pe câmpul unde se jucau, iar aceasta a explodat, a anunțat mediafax.

Potrivit ISU Vaslui, copiii sunt conştienţi şi nu au arsuri la nivelul căilor respiratorii.

„Sunt trei copii, de 8, 11 şi 13 ani, din Negreşti care s-au jucat pe câmp cu o sticlă de benzină căreia i-au dat foc şi a explodat. Au arsuri de gradul I, II şi III pe corp, sunt conştienţi, nu au arsuri la nivelul căilor aeriene.

Au fost transportaţi cu un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim-ajutor şi o ambulanţă, la Unitatea de Primiri Ugenţe a spitalului din Vaslui”, a declarat plt. adj. Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs pe un teren situat într-o zonă cu case a oraşului Negreşti şi a fost semnalat pe numărul de urgenţă 112 de către o rudă a unuia dintre copii. În zona în care se jucau aceştia erau aruncate mai multe rezervoare auto dezafectate.

„În cauză se fac cercetări şi s-a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.


VIDEO | Libertatea prezintă un fenomen înfiorător: în ultimii șapte ani, cel puțin opt copii au murit în fosele septice în România, iar alți cinci au fost la un pas de moarte!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.