Bilanțul deceselor în Republica Moldova din cauza coronavirusului a ajuns la 15. Trei medici sunt ultimele decese anunțate de autoritățile de la Chișinău, informează publika.md.
Un doctor radiolog, în vârstă de 59 de ani, care activa în cadrul unei clinici private din Chișinău, a murit; este ultimul cadru medical care a decedat din cauza COVID-19. La 28 martie, medicul fusese internat la Spitalul Clinic Republican, în stare gravă, fiind diagnosticat cu COVID-19. Acesta avea și alte probleme de sănătate.
Anterior, coronavirus a luat vieţile altor doi medici din Republica Moldova. Este vorba de un medic de urgenţă, în vârstă de 65 de ani, de la Soroca şi altul, în vârstă de 69 de ani, de la Chişinău.
Potrivit datelor oficiale din Republica Moldova, până acum, 215 medici, asistente şi infirmiere s-au infectat cu COVID-19.
În Republica Moldova, până acum, 864 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 15 au murit.