Pompierii băcăuani au fost solicitați, joi, să intervină în comuna Stănișești, în urma unui apel primit la numărul de urgență 112, care anunța faptul că trei persoane au fost surprinse sub dărâmături, după ce planșeul unei ferme agricole din localitate s-a dărâmat, relatează Ziarul de Bacău.
„Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare de inconştienţă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis ISU Bacău.
În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare și două ambulanțe SAJ.
Poliţiştii au deschis o anchetă sub coordonarea procurorului criminalist, în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.
FOTO: Ziarul de Bacău
ionels 02.11.2023, 13:46
Dapai si planseul ala din ce era facut oare?
mica 02.11.2023, 14:11
Dacă se construiește haotic și fără a se respecta unele norme.
Frumosul1 02.11.2023, 15:15
Dumnezeu să i ierte constructorul ar trebui tras la răspundere
adistefanel 02.11.2023, 17:16
Toate constructiile ar trebui verificate serios de catre ISC, astefl incat sa nu mai fie atat de multe proble legate de siguranta!
sorinzainescu68 02.11.2023, 17:17
Dumnezeu să îi odihneasca.