Incidentul a avut loc sâmbătă, pe un drum judeţean din localitatea Păcureţi, Prahova. Trei oameni care se deplasau în spatele unui car mortuar au fost loviți de o mașină.
Cele trei persoane acroșate de vehicul participau la o înmormântare şi se îndreptau, în spatele carului mortuar, spre biserică, potrivit Mediafax.
"Un autoturism a lovit trei persoane care se aflau în faţa unei biserici şi însoţeau un car mortuar. Persoanele sunt asistate medical la faţa locului, posibil două persoane mai grav rănite şi una rănită uşor", susţin reprezentanţii IPJ Prahova.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz. Din primele cercetări, se pare că șoferul responsabil de producerea accidentului avea viteză.