Au ajutat hoții, dar procurorii consideră că e prea puțin pentru inculpare

„Deși au asistat principalii suspecți cu acțiuni de sprijin, OM crede că nu se poate dovedi că știau că acțiunile lor erau legate de furt”, a raportat procuratura joi.

Furtul a avut loc pe 25 ianuarie 2025, când patru piese de artă românească de mare valoare au fost furate dintr-o expoziție numită „Dacia – Regat de aur și argint”. Obiectele furate includ celebra cască de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur.

Singurul co-suspect care va fi urmărit penal

Trei bărbați din Heerhugowaard sunt principalii suspecți și se află în custodie. Singurul co-suspect care va fi urmărit penal este un bărbat de 26 de ani din Heerhugowaard, suspectat de furtul unor plăcuțe de înmatriculare.

Douglas Chesley Wendersteyt și Bernhard Zeeman, suspecții reținuți în cazul jafului de la Muzeul Drents din Olanda
Douglas Chesley Wendersteyt și Bernhard Zeeman, suspecții reținuți în cazul jafului de la Muzeul Drents din Olanda. Foto: Poliția olandeză

Suspecți își exercită dreptul de a păstra tăcerea

Principalii suspecți sunt acuzați de furt și vandalizarea muzeului prin detonarea unei bombe la o intrare de marfă din spatele muzeului. Jan B., 20 de ani, și Bernhard Z., 35 de ani, sunt, de asemenea, suspectați de furtul mașinii folosite la fugă, care a fost ulterior incendiată.

Mașina a fost găsită arsă sub un viaduct lângă Rolde. B. a declarat că Douglas Chesley W., în vârstă de 36 de ani, a fost creierul din spatele jafului.

Toți cei trei suspecți își exercită dreptul de a păstra tăcerea, conform NL Times. Cazul rămâne în curs de investigare, autoritățile continuând să caute informații suplimentare despre acest furt spectaculos de artă românească.

Urme de aur găsite într-un rucsac folosit la furt

Urme de aur au fost găsite într-un rucsac cu haine care a fost abandonat după furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda, anunță postul public TV olandez RTV Drenthe.

Rucsacul a fost găsit după jaf într-un container de pe strada Pelikaanstraat din Assen, iar Institutul Național de Criminalistică din Olanda (NFI) a descoperit în geanta sport particule minuscule de aur.

Potrivit Ministerului Public (OM), acest lucru indică faptul că obiectele de valoare furate s-au aflat în acel rucsac. În geanta sport mai erau haine cu urme de ADN ale lui Douglas Chesley W. și Bernhard Z., precum și cioburi de sticlă care, cel mai probabil, provin din muzeu.

Poză cu Muzeul Drents din Olanda, de unde a fost furat tezaurul dacic
Muzeul Drents din Olanda, de unde a fost furat tezaurul dacic. Foto cu caracter ilustrativ. Sursă Profimedia

Următoarea audiere în furtul comorilor dacice de aur, în octombrie

Gravitatea acuzațiilor este, potrivit instanței, prea mare. Și Z., și B. vor rămâne, din același motiv, în arest.

Următoarea audiere în acest caz va avea loc în luna octombrie. Atunci va deveni clar și dacă patru alți suspecți – o femeie și trei bărbați din Heerhugowaard și Alkmaar – vor fi urmăriți penal.

Ministerul Public speră ca procesul propriu-zis să aibă loc în al doilea trimestru al anului 2026.

Cum a avut loc furtul coifului dacic din aur de la Coțofenești

O explozie a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde se afla și tezaurul dacic românesc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24-25 ianuarie, fiind furate patru piese din expoziție: trei brățări dacice și coiful dacic de la Coțofenești. Totul s-a petrecut în trei minute.

Hoții au folosit o bombă artizanală și un baros pentru a sparge intrarea în Muzeul Drents și au furat mai multe obiecte, inclusiv coiful de aur de la Coțofenești, vechi de 2.500 de ani și considerat una dintre cele mai prețioase comori naționale ale României din civilizația dacică.

Ce este coiful dacic de la Coțofenești, comoara furată în timpul exploziei de la Muzeul Drents din Olanda.

Coiful dacic de aur de la Coțofenești a fost găsit întreg, acum 98 de ani și din el au băut apă găinile. Calota i-a fost distrusă înainte să ajungă la muzeu.

Poliția locală a difuzat primele imagini video de la jaful din Muzeul Drents. Secvențele de pe o cameră de supraveghere arată că cel puțin trei persoane deschid o ușă, apoi are loc explozia. Muzeul nu era păzit.

Expoziția din Olanda a fost deschisă publicului în iulie 2024 și urma să se termine pe 26 ianuarie. Ea cuprindea elemente ce provin din colecţiile a 18 muzee româneşti.

Cele aproape 700 de piese fac parte din peste 50 de tezaure şi reprezintă cea mai importantă selecţie de bunuri din metale preţioase ale vechii Dacii descoperite până acum în România.

400.000 de euro au fost refuzați de un suspect în cazul comorilor dacice furate de la Muzeul Drents, de unul dintre agenții sub acoperire care lucrează în această anchetă.

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice furate de la Muzeul Drents nu au fost încă topite, cred procurorii din Olanda: „Principalii suspecți încă dețin controlul asupra lor”.

Olandezii susțin că fac toate demersurile pentru aflarea adevărului în acest caz, iar Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol.

După furtul Coifului de la Coțofenești, România a împrumutat alte două artefacte esențiale Danemarcei: „Gânditorul de la Hamangia” și „Femeie șezând”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Mihai111 09.09.2025, 12:18

Fantastica poliție olandeză și procurorul Diederik… catastrofe… ne-am lămurit… daună totală. Adevărații hoți râd de ei înțeleg hohote… Iar pentru noi, audio tezaur. Am mai pierdut o parte din identitatea națională. Valori unice și milenare care dispar peste noapte. Lăsăm moștenire doar datorii imense generațiilor viitoare… nici măcar tezaurul străbunilor… Rușine!!

Avatar comentarii

kukubau53 09.09.2025, 14:32

Le-aș imputa holandezilor 1 MLD Euro despăgubiri, ca să-i mobilizam în găsirea artefactelor de patrimoniu !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.