Într-o acțiune complexă de sabotaj, serviciile de informații și militare ale Ucrainei au distrus, duminică dimineață, o garnitură de tren cu 40 de vagoane care transporta combustibil pentru trupele ruse într-o zonă din regiunea Zaporojie pe care Moscova o deţine în sudul Ucrainei. În urma atacului a fost deteriorată și calea ferată care face legătura cu Crimeea, relatează Ukrinform.
„În primă fază, ofițerii militari de contrainformații ai SBU au aruncat în aer șinele în timpul deplasării unui tren rusesc cu vagoane-cisternă în apropierea satului Oleksiivka din raionul Bilmațki”, au informat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
În momentul în care trenul s-a oprit, luptătorii regimentului 14 au provocat pagube garniturii, cu drone kamikaze.
Sursa: Ministerul Apărării ucrainean via Ukrainian Pravda
În timp ce mai multe vagoane-cisternă erau lovite de drone, a fost realizată și o recunoaștere aeriană pentru coordonarea atacului cu rachete HIMARS asupra locomotivei și a vagoanelor de la capătul trenului.
În acest mod, potrivit SBU, inamicul a fost incapabil să ajungă la vagoanele-cisternă şi să salveze vreo parte din combustibil.
„În urma operațiunii speciale, au fost distruse o locomotivă și 40 de vagoane-cisternă cu combustibil și lubrifianți. În același timp, a fost dezafectată pentru o lungă perioadă de timp o importantă linie de cale ferată care aproviziona trupele ruse”, a adăugat SBU.
În ultimele două zile, Ucraina a atacat mai multe ținte din infrastructura energetică rusă.
Aceste acțiuni vin la o zi după ce Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra infrastructurii energetice ucrainene.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a folosit 93 de rachete și peste 200 de drone în atacul de vineri.
Armata rusă controlează aproximativ 70% din regiunea Zaporojie, iar un purtător de cuvânt militar ucrainean a declarat luna trecută că Kievul se aşteaptă ca Moscova să lanseze în curând atacuri concertate în regiune.
popav 16.12.2024, 01:45
À la guerre comme à la guerre!