Potrivit reprezentanților Oficiului Județean de Turism, majoritatea turiștilor români și străini care vizitează Maramureșul, indiferent de sezon, își rezervă o zi din vacanță pentru o excursie de o zi cu trenul Mocănița. Anual, peste 40.000 de turiști care ajung în județ întreprind o călătorie cu trenul pe defileul Văii Vaserului.

De altfel, cei mai mulți dintre turiștii români care și-au rezervat locuri pentru o călătorie cu Mocănița în perioada 15 — 18 aprilie, petrec sărbătorile de Paște în pensiunile rurale din județ.

„Am decis să deschidem sezonul de vară pentru trenul Mocănița în Sâmbăta Mare, datorită solicitărilor venite din partea turiștilor români care au ales să petreacă mini-vacanța de Paște în Maramureș. Vom avea, începând de sâmbătă până marți, câte o cursă pe zi până la stația Făină și revenire la destinație spre seară. Sperăm să avem parte de timp frumos, deși de câteva zile, vremea pe munte e destul de schimbătoare, aerul rece și sporadic și mai avem parte și de ploi. Indiferent de starea vremii, trenul Mocănița va oferi o plimbare relaxantă și odihnitoare turiștilor care au făcut atâția kilometri pentru a ajunge până aici”, a spus, pentru Agerpres, unul dintre administratorii Căilor Ferate Forestiere, Daniel Andreica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.