Un tricou alb cu numărul 23, purtat de Michael Jordan în urmă cu 28 de ani, tocmai s-a vândut pentru 12,26 de milioane de dolari. Nu este însă un tricou oarecare: Jordan îl avea pe el într-unul dintre meciurile decisive ale ultimului său titlu câștigat cu Chicago Bulls, în sezonul devenit celebru sub numele „The Last Dance”, scrie casa de licitații Joopiter.
Tricoul a fost purtat pe 7 iunie 1998, în Meciul 3 al finalei NBA dintre Chicago Bulls și Utah Jazz. Finala era egală, 1-1, după primele două partide, iar seria se mutase la Chicago. A urmat unul dintre cele mai categorice meciuri din istoria finalelor NBA. Bulls a câștigat cu 96-54, o diferență de 42 de puncte, iar Utah a rămas cu cel mai mic număr de puncte marcat vreodată de o echipă într-un meci din finala NBA, potrivit casei de licitații JOOPITER.
Michael Jordan a stat pe teren 43 de minute și a terminat partida cu 24 de puncte, 3 recuperări, două pase decisive, un furt și un capac. Chicago a preluat conducerea cu 2-1 la general și avea să câștige seria cu 4-2. Era al șaselea titlu NBA al lui Jordan și al Chicago Bulls în opt sezoane și ultimul cucerit de superstar în tricoul echipei.
Tricoul a fost scos la licitație de JOOPITER, platforma fondată de Pharrell Williams, cu o estimare inițială cuprinsă între 10 și 15 milioane de dolari. Licitația s-a desfășurat în perioada 15-30 septembrie. Prețul final, cu comisionul cumpărătorului inclus, a ajuns la 12,26 de milioane de dolari, iar identitatea cumpărătorului nu a fost făcută publică.
Suma depășește recordul anterior pentru un tricou NBA, stabilit în 2022, când un alt tricou al lui Michael Jordan din aceeași finală din 1998 s-a vândut pentru 10,1 milioane de dolari. Acela fusese purtat în Meciul 1. Noul tricou este cu atât mai rar cu cât, potrivit JOOPITER, este singurul tricou alb purtat de Jordan într-o victorie din finala NBA din 1998 despre care se știe public că a ajuns pe piață.
Sezonul 1997-1998 a rămas unul dintre cele mai cunoscute din istoria baschetului. A fost ultima stagiune a lui Michael Jordan alături de generația Chicago Bulls care dominase NBA în anii '90 și avea să devină, peste două decenii, subiectul documentarului „The Last Dance”. Finala din 1998 rămâne, potrivit JOOPITER, cea mai urmărită finală NBA din istorie.