Un punct critic al infrastructurii rutiere din județul Vrancea a fost adus la standarde moderne. DRDP Buzău a anunțat recepția noului pod de pe DN 2N, km 53+300, peste râul Râmnicul Sărat, în localitatea Jitia.
Lucrarea de modernizare a podului a costat peste 17 milioane de lei, cu TVA. Obiectivul va asigura legătura cu drumul județean DJ 204C, contribuind la îmbunătățirea accesului pentru comunitățile din zonă.
Podul are trei deschideri și o lungime totală de 77,8 metri.
Dupã ani de zile în care traversarea râului Râmnicul Sărat s-a făcut pe punți improvizate sau direct prin albie, înfruntând pericolele viiturilor, locuitorii din Jitia, o comună montană din județul Vrancea, au în sfârșit o legătură rutieră modernă.
„Pentru locuitorii din Jitia și din localitățile învecinate, această investiție înseamnă mai mult decât un nou obiectiv de infrastructură. Înseamnă siguranță, acces și o legătură rutieră modernă, după ani în care traversarea râului s-a făcut în condiții dificile, fie pe o punte pietonală improvizată, fie direct prin albia râului, cu riscuri semnificative în perioadele cu debite crescute”, precizează DRDP Buzău.