„A sosit timpul să scriem următorul capitol din istoria forţelor noastre armate, să ne pregătim pentru câmpul de luptă următor, unde cei mai buni şi mai curajoşi americani vor fi chemaţi să prevină şi să învingă un nou val de ameninţări împotriva poporului nostru şi a naţiunii noastre”, a declarat Pence într-un discurs rostit în faţa unor militari la Pentagon.

Cu această ocazie, vicepreședintele american a anunțat că „A venit timpul pentru a înfiinţa Forţa spaţială a Statelor Unite”.

Mike Pence a anunțat că au început deja pregătirile pentru construirea celei de-a șasea ramuri a forțelor armate americane. În prezent SUA are trupele terestre (US Army), armata aerului (US Air Force), marină (US Navy), Corpul puşcaşilor marini şi Gărzii de coastă.

Crearea unei noi ramuri militare trebuie aprobată de către Congres. În acest sens Pence spune că procesul se va derula pe etape, urmând să fie finalizată în 2020.

Anul acesta Trump a cerut Congresului să aprobe un buget suplimentar de 8 miliarde de dolari pe următorii cinci ani, destinați Forței spațiale. „Pentru a apăra America, o simplă prezenţă în spaţiu nu este suficientă, trebuie să dominăm spaţiul”, a declarat atunci Donald Trump.

Spaţiul se află în prezent în responsabilitatea Forţelor aeriene ale SUA, notează AFP, citat de Agerpres.


Citește și: Acesta este proiectul noii legi a pensiilor. Ce noutăți aduce și cât trebuie să muncești ca să ieși la pensie