Aurel Trandafir, 42 de ani, zis Aly Sadoveanu, a fost executat în Anaheim, SUA, pe 24 ianuarie, de partenerul său Florin Răducanu, 37 de ani, zis Americanul. Trupul său neînsuflețit a fost adus în țară luni, 9 martie, în jurul orei 20.30, cu un zbor cargo, a informat Newsweek Romania. Polițiștii din Ilfov și din Capitală sunt în alertă maximă, în condițiile în care surse din lumea interlopă vorbesc despre un priveghi și o înmormântare la care vor veni sute de persoane.
Repatrierea pe calea aerului i-a costat pe cei din familia Sadoveanu în jur de 30.000 de dolari.
Trupul neînsuflețit al lui Aly Sadoveanu a fost dus la casa acestuia din Chitila, județul Ilfov. Încă de duminică, la domiciliul lui Sadoveanu erau deja prezente mai multe persoane și lăutari cunoscuți.
Poliția e în alertă fiindcă se așteaptă la o înmormântare asemănătoare cu cea a lui Emi Pian.
La priveghiul lui Emi Pian, mort anul trecut după un conflict iscat după o partidă de barbut, rudele și prietenii acestuia au ignorat regulile impuse de pandemie, iar conducerea Poliției Române a ajuns să negocieze cu interlopii detaliile înmormântării.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei din Anaheim, Florin Răducanu, cel care l-a împuşcat pe Aly Sadoveanu, a fugit de la locul crimei la volanul unui Chrysler Voyager. Oamenii legii au găsit maşina, dar nu și pe criminal. Despre acesta au existat date că a fugit în Mexic. El a fost dat în urmărire de autoritățile americane, dar nu a fost localizat și nu există alte informații despre el, în acest moment.