MENIU CAUTĂ

Tudorel Toader și-a publicat demisia pe Facebook

Distribuie

Ministrul justiției a postat pe Facebook cererea sa de demisie. Tudorel Toader a anunțat joi că merge la Guvern pentru a-i prezenta demisia premierului Viorica Dăncilă.

”Stimată Doamnă Prim-ministru,

Luând act de voința politică exprimată în cadrul Comitetului Executiv al PSD (CEX), în sensul retragerii sprijinului politic din calitatea de ministru al justiției

Luând act de decizia dumneavoastră de a transmite Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, solicitarea revocării din funcția de ministru aj Justiției,

Luând act de voința dumneavoastră în cadrul întrevederii de astăzi, 18 aprilie 2019, la sediul Guvernului, în sensul depunerii demisiei din funcția de ministru al justiției,

Cunoscând faptul că în procedura de remaniere guvernamentală, prim-ministrul are rolul decisiv,

Vă depun demisia din funcția de ministru al justiției, urmând ca dumneavostră să apreciați asupra destinației și utilizării acesteia.

Totodată, cunosc faptul că până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului de numire a noului ministru al justiției, îmi revine obligația asigurării continuității activității la nivelul Ministerului Justiției.

Vă ro să primiți, Doamnă prim-ministru, expresia înaltei mele considerații.”, precizează Toader în scrisoare.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis deja la Cotroceni o cerere de revocare din funcție a ministrului justiției. Astăzi, Tudorel Toader a anunţat, într-o declaraţie de presă susţinută în faţa Ministerului Justiţiei, că va demisiona din funcţia de ministru și că merge la Palatul Victoria pentru o nouă întâlnire cu premierului Viorica Dăncilă, unde îi va comunica decizia.

Foto: Hepta

Citește mai multe despre Tudorel Toader pe Libertatea.

Comentarii