Oficialii turci au suspectat că jurnalistul saudit a fost ucis la doar câteva ore după dispariția lui, astfel că mai mulți agenți s-au grăbit să ajungă pe aeroportul din Istanbul în ziua în care Jamal a dispărut.
Logodnica jurnalistului a fost cea care a alertat autoritățile turce după ce, în data de 2 octombrie, Jamal a intrat în clădirea Consulatului Arabiei Saudite din Istanbul și nu a mai ieșit.
Un oficial turc a anunțat serviciile de informații că jurnalistul saudit nu este de găsit și au început procedurile de căutare, potrivit cnn.com.
Agenții turci deghizaţi în angajaţi ai aeroportului au perchiziționat un avion privat, cu destinaţia Riad. În aeronavă se aflau şapte cetăţeni saudiţi, dintre care unul cu paşaport diplomatic.
Au fost percheziționate bagajele pasagerilor pentru a se asigura ca acestea nu conțin resturi umane,dar nu au găsit nimic suspicios și avionul a primit permisiunea de a decola în aceeași zi.
Recent, oficialii turci au spus că rămășițele jurnalistului disident din Arabia Saudită ar fi fost dizolvate într-un acid extrem de puternic astfel că acestea nu vor fi niciodată găsite, iar polițitii iau în calcul posibilitatea ca acestea să fi fost scoase din Istanbul.
Vineri, Arabia Saudită a declarat că jurnalistul a fost strangulat de câțiva agenți saudiți în timpul unei bătăi care a avut loc în interiorul Consulatului Saudit din Istanbul.
Sursă foto Epa.eu.