Ministrul propus de PSD a dat asigurări că cele 2% din PIB alocate Apărării vor fi cheltuite potrivit angajamentelor luate de țara noastră cu instituțiie internaționale.

”Vă asigur că voi fi un ministru foarte serios, foarte aplecat pe subiectele care ţin de activitatea ministerului, prezent de la 7:30 dimineaţa în instituţie şi probabil că undeva la 9:00 – 10:00 seara o să-mi închei programul. Sunt ambiţios şi vreau să las urme pe unde trec. Contează să ştii carte şi eu cred că ştiu”, le-a mărturisit Ţuţuianu colegilor din Legislativ.

Adrian Ţuţuianu a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. S-au înregistrat 22 de voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”.

Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Tudose au început încă de la ora 8.00 dimineața. Primii audiaţi, care au și primit avizul pozitiv al colegilor, au fost Rovana Plumb, propusă pentru Ministerul Fondurilor Europene şi Mihai Fifor, de la Ministerul Economiei, dar și Toma Petcu, la Energie.

Te-ar mai putea interesa și: EXCLUSIV/ Am aflat ce salariu are Victor Slav la Kanal D!  Suma e fabuloasă

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro

Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro

Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele la matematică, publicate astăzi
Observatornews.ro
Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele la matematică, publicate astăzi
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Lună Nouă în zodia Berbec! Camelia Pătrășcanu explică efectele: Săgetătorii se pot îndrăgosti
FANATIK.RO
Lună Nouă în zodia Berbec! Camelia Pătrășcanu explică efectele: Săgetătorii se pot îndrăgosti
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro

Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE