probele anchetorilor il indica pe el ca fiind singurul autor al dublului asasinat. Mobilul crimei a fost jaful, iar cele doua brasovence au fost ucise pentru 36.353.403 lei, bani care au fost furati din casierie. La 6 decembrie 2004, intre orele 19.06-19.10, inculpatul a intrat in farmacie, a intors placuta cu programul unitatii semnaland ca unitatea este inchisa, a tras in dreptul usii panoul publicitar mobil aflat in vestibul si a intrat in farmacie. A comandat mai multe produse printre care si o seringa de 2 ml. Sertarul in care se aflau astfel de produse e situat la circa 3 metri de casa de marcat.
Cand Manuela Cistian s-a deplasat in acea directie, Diaconescu a sarit peste tejghea si amenintand-o cu arma a condus victima in laboratorul din spate unde se afla si Daga Susan. Le-a cerut sa stea in genunchi sau culcate, dar femeile au protestat. Atunci Diaconescu si-a pierdut controlul si le-a impuscat in cap de la mai putin de un metru distanta cu o arma artizanala de calibru 5 mm. A furat banii si a plecat. Toate expertizele ADN il plaseaza la locul crimei. Trei martori, cu identitati protejate, declara ca l-au vazut pe criminal cand a iesit din farmacie. Toti l-au recunoscut pe Diaconescu dupa fotografii. Prietenii criminalului care au incercat sa ii asigure un alibi si-au schimbat declaratiile. Diaconescu risca inchisoarea pe viata.