În valoare de 1,2 miliarde de euro, împrumutul a fost aprobat de eurodeputați cu 598 de voturi pentru, 55 împotrivă şi 41 de abţineri.

Suma ”oferă un sprijin rapid într-o situaţie de criză acută şi întăreşte rezilienţa” Ucrainei, potrivit textului adoptat de Parlamentul European.

Este vorba despre un împrumut pe 12 luni, acordat în două tranșe. Ucraina va primi jumătate din sumă imediat în cazul în care sunt respectate unele criterii, precum existența unor garanții în privința respectării statului de drept și înregistrarea unor progrese în punerea în aplicare a unui program macroeconomic stabilit de Fondul Monetar Internaţional.

Acordarea împrumutului a fost propusă de Comisia Europeană în luna ianuarie și aprobată, vineri, 11 februarie, de statele membre UE.

Rusia a anunțat în ultimele zile că a început o retragere a unora dintre trupele și echipamentele militare din apropierea Ucrainei și din peninsula Crimeea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că nu este convins că amenințarea unei invazii ruse a Ucrainei s-a diminuat și și-a exprimat speranța că vor fi continuate dialogurile la nivel diplomatic.

Urmărește-ne pe Google News
O rusoaică antrenată de spionaj în Rusia, dezvăluiri EXPLOZIVE despre Vladimir Putin: „Știu personal, asta va face!”
GSP.RO
O rusoaică antrenată de spionaj în Rusia, dezvăluiri EXPLOZIVE despre Vladimir Putin: „Știu personal, asta va face!”
ȘOC! Joe Biden, veste de ultimă oră pentru România! Anunțul ULUITOR, ce se întâmplă chiar acum în țară
Playtech.ro
ȘOC! Joe Biden, veste de ultimă oră pentru România! Anunțul ULUITOR, ce se întâmplă chiar acum în țară
Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro
Observatornews.ro
Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro
Horoscop 30 iunie 2022. Racii pot fi subiectul unor discuții foarte neplăcute și să strângă emoții și sentimente negative
HOROSCOP
Horoscop 30 iunie 2022. Racii pot fi subiectul unor discuții foarte neplăcute și să strângă emoții și sentimente negative
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Știrileprotv.ro
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea