"Declaraţia doamnei Creţu este legată de dezbaterea care a avut loc în data de 15 ianuarie, la Strasbourg, pe marginea unei declaraţii a Comisiei referitoare la Respectarea dreptului fundamental la liberă circulaţie în UE. În realitate, doamna Creţu nu a participat la nicio zi din sesiunea din ianuarie a Parlamentului European - aşadar, în mod evident, nu a luat cuvântul cu privire la această problemă şi nu a participat la vot", arată Niculescu în scrisoare.
Deputatul o mai acuză pe cea care a fost purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte Ion Iliescu de faptul că nu-şi arată interesul faţă de situaţia din România decât în campaniile electorale.
"Recomand doamnei Creţu să rămână la preocupările care au consacrat-o în Parlamentul European şi despre care ia de obicei cuvântul în plen: Qatar: situaţia lucrătorilor migranţi, 21 noiembrie 2013; Situaţia din Djibouti, 4 iulie 2013; Situaţia din Bahrain, 12 septembrie 2013, Bangladesh: drepturile omului şi viitoarele alegeri, 21 noiembrie 2013; Situaţia din Nepal, 17 iunie 2010; Foametea din Africa de Est, 15 septembrie 2011. Nu am auzit-o pe doamna Creţu să vorbească nici de sărăcia din ţara condusă de USL, nici de agricultura României, distrusă de USL. Numai de Nepal, Bangladesh...În mod evident, situaţia din România nu o interesează pe doamna Creţu, decât dacă îi aduce voturi", a explicat Niculescu.
"Libertatea" vă prezintă şi câteva dintre intervenţiile avute de Corina Creţu în plenul Parlamentului European, care au fost de altfel incriminate în scrisoarea europarlamentarului Rareş Niculescu.