Claire Walton, o bătrână în vârstă de 88 de ani din SUA, aflată pe un pat de spital din Providence, din Rhode Island (SUA), le-a spus apropiaților că ultima sa dorință, înainte de moarte, este să-i cunoască pe actorii din serialul ei preferat, Game of Thrones. După ce a realizat că dorința ei este destul de greu de îndeplinit, femeia a spus că vrea măcar să apuce să vadă episodul "Battle of Winterfell". Actorii din Game of Thrones i-au făcut o surpriză uriașă bătrânei. N-au venit la căpătâiul ei, dar au făcut mai multe materiale video prin care i-au trimis încurajări veteranei, a notatcnn.com.
Ea a văzut sâmbătă atât mult așteptatul episod "Battle of Winterfell", cât și cele zece filmulețe trimise de zece dintre actorii din film.
"Ce faci Claire? Sunt Liam (n.r. - Liam Cunningham, interpretul personajului Davos Seaworth). Îți doresc tot binele. Sper că zilele tale sunt bune și că o să reușești să treci peste probleme", i-a transmis Liam Cunningham.Actorii s-au îmbrăcat în ținutele din film când au filmat mesajele pentru Claire, gândindu-se că așa vor fi recunoscuți mai ușor."Imaginează-ți o barbă. O barbă lungă și un cal", i-a transmis Staz Nair râzând, actorul care joacă rolul de bodyguard pentru Khaalesi."Vreau să-ți mulțumesc că ne urmărești. Îți mulțumesc pentru că ești fanul nostru. Vreau să-ți urez tot binele", i-a mai spus Staz.Mirtos Yeremlou, profesorul Aryei, i-a transmis: "Știu că nu poți fi azi, aici, cu noi. Dar vreau să te salut și să-ți spun că ne gândim la tine și îți transmitem toată dragostea noastră"."Sper că o să vă placă episodul al treilea. Am auzit că va fi cel mai bun episod", i-a transmis și Ian Beattie, actorul care interpretează rolul Meryn Trant.Episodul al treilea a fost difuzat sâmbătă seară. Claire Walton a murit luni seară. Cei de la spital au spus că a fost foarte fericită că a prins episodul "Battle of Winterfell" și s-a bucurat de mesajele primite de la actorii din filmul ei preferat.