Românca decedată în urma atentatelor din Franţa – Lăcrămioara Pop -, în vârstă de 29 de ani, era din localitatea Coaş, judeţul Maramureş, iar vineri seară, când au izbucnit rafalele teroriştilor, se afla împreună cu iubitul ei pe terasa unui restaurant din Paris, la aniversarea unei zile de naştere. În urma atacurilor, şi-a pierdut viaţa şi iubitul femeii, Ionuţ Ciprian Calciu, de 31 de ani, din Tulcea.
Lăcrămioara mai avea o fată de 11 ani, din prima căsătorie, pe care o adusese la Paris în urmă cu câteva luni. Tot atunci a mers la Paris şi mama Lăcrămioarei, pentru a o ajuta cu cei doi copii.
„Am cunoscut-o, era o fată harnică şi săritoare, a plecat cam acum 10 ani în Franţa să îşi facă un rost. A lăsat în urmă o fetiţă de 11 ani din prima relaţie şi un băieţel de un an şi jumătate pe care l-a avut cu bărbatul cu care trăia la Paris, şi care era din Tulcea. Mai avea două surori şi un frate, dintre care una lucrează în Austria şi alta în Italia, iar fratele lucra şi el în străinătate. S-a văzut munca făcută de ei, cu banii strânşi au investit într-o casă nouă şi au modernizat casa părintească. Duminică, la biserică s-a discutat despre tragedia asta şi cum putem să îi ajutăm familia, să vedem dacă se va decide să fie înmormântată în Coaş. Oamenii din sat o plâng şi s-au rugat la biserică pentru sufletul ei. Şi Lăcrămioara şi bărbatul ei lucrau, el era mecanic de lifturi, ea lucra ca barman – ospătar, aveau slujbe bune amândoi. O duceau bine acolo, erau fericiţi la Paris”, a spus primarul.
Potrivit acestuia, cei doi tineri „o duceau bine la Paris şi erau fericiţi”.
El a adăugat că, din informaţiile sale, părinţii lui Ionuţ Ciprian Calciu ar dori ca cei doi să fie înmormântaţi în Franţa, dar urmează să primească informaţii oficiale în zilele următoare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bb0625af6b5e6fe0ca58ca33e8637af1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3bb36d19e93e06b0e82e21e60e41d11f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_398f2319755701ed02ce675bca16f786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6763ddc00b85f4edc391cbd61ace3c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_81396d850fdc7406aff0f3c9dad784d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a1ff4339bcb959ea6c60b7d66122e34c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b69eb70872bc5242d7b1023b6f9159bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8a1748dbf9274313bd34f05e3eae20fc.jpg)