Acum soții Paul și Beth Werking sunt buni de plată, după ce un judecător a decis recent că cei doi vor trebui să-și despăgubească fiul în vârstă de 42 de ani cu aproximativ 29.000 de dolari, suma estimată că ar fi valorat materialele pornografice aruncate la gunoi.

„Părinţii săi nu aveau nici autorizaţia nici dreptul de a distruge materialul pornografic al fiului lor, a justificat judecătorul Paul Maloney decizia de a-i da dreptate lui David Werking.

David Werking a precizat, în actele depuse la tribunal, că materialul pornografic pe care îl deţinea nu era de natură ilegală şi că atunci când le-a cerut părinţilor să îi restituie cutiile, aceştia au răspuns senin că „distruseseră tot”.

De asemenea, David Werking a notat că doreşte despăgubiri pentru colecţia sa distrusă, pe care le-a estimat la suma totală de 28.940 de dolari.

Într-un schimb de e-mailuri, din 2018 cu tatăl său, acesta admite că cele 12 cutii pline de pornografie şi două casete cu jucării sexuale au fost aruncate la gunoi.

Ulterior, într-o convorbire telefonică cu şeriful local, Paul Werking a recunoscut fără probleme că a distrus colecţia de pornografie a fiului său, pentru „propria lui sănătate mentală şi emoţională”.

După ce s-a mutat în Indiana, David le-a cerut părinților să-i fie trimise lucrurile, moment în care mama lui a descoperit cutiile cu materiale pornografice.

Foarte deranjaţi, cei doi soți, nu au trimis cutiile solicitate de fiul lor la noua adresă din Indiana şi, cum nu doreau să ţină astfel de lucruri în casă, au decis să le arunce la gunoi.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Cel puțin 16 persoane au murit în Peru, după ce un autobuz s-a prăbușit într-o prăpastie

Un sportiv cu deficiențe de vedere de la Jocurile Paralimpice a fost lovit de un autobuz autonom la Tokyo

Ce se întâmplă cu Jean Paler după o viață închinată teatrului. S-a mutat la Sinaia, iar fiica lui s-a întors din America pentru a-l îngriji

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Orașul mare din România care are cele mai mici chirii la apartamente. Aici merită să închiriezi o locuință
Playtech.ro
Orașul mare din România care are cele mai mici chirii la apartamente. Aici merită să închiriezi o locuință
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Observatornews.ro
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Telekomsport
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie