Judecătorii de la un Tribunal din Bruxelles l-au condamnat la un an de închisoare pe un bărbat care a încercat să călătorească în străinătate având un test PCR falsificat. El a fost prins pe aeroportul Zaventem din Capitala Belgiei, notează brusselstimes.com.
La finalul lunii aprilie, procuratura belgiană a anunțat că va lua măsuri mai dure față de persoanele care falsifică testele pentru infecția cu coronavirus, iar aceasta este prima condamnare într-un astfel de caz.
Ca să călătorească în afara țării, bărbatul trebuia să prezinte la aeroport un test PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu coronavirus. El a mărturisit că testul pe care îl avea asupra lui fusese falsificat de un prieten.
Autoritățile i-au oferit posibilitatea unei soluționări extrajudiciare a cazului, însă a refuzat, astfel că a fost chemat în instanță, unde nu s-a prezentat.
Astfel, judecătorii au decis să-l condamne la închisoare, catalogând comportamentul său „nu doar antisocial”, ci și ”un potențial pericol” pentru viețile celorlalți.
„O pedeapsă severă era adecvată în acest caz” , a stabilit instanța.
În perioada 19 aprilie – 11 iunie, pe aeroportul din capitala belgiană au fost depistate 576 de persoane care aveau teste PCR falsificate.