Tragedia a avut loc ieri în jurul orei 15:30. Se pare că băiatul de 11 ani, alături de fratele lui și copiii proprietarului piscinei s-ar fi înțeles să se întâlnească fără să le spună părinților.

Copiii ar fi intrat în apă iar la un moment dat trupul acestuia a fost văzut pe fundul piscinei. A fost scos imediat și au fost alertate autoritățile la 112.

Un echipaj al Ambulanței Sighetu Marmației, un echipaj EPA SMURD au sosit la fața locului. Concomitent elicopterul SMURD de la Jibou a fost trimis în Ieud.

Medicii de pe elicopter și cei de pe ambulanță s-au luptat 40 de minute să îl resusciteze pe băiat. Din păcate, fără rezultat. Au fost nevoiți să declare decesul.

Poliția din Maramureș a deschis o anchetă.

„În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență. Cadavrul a fost transportat la morga Spitaluilui Sighetul Marmației în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauză decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Vezi şi primul ajutor în caz de înec – la ce trebuie să fii atent!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.