Un băiat de 13 ani a fost lovit , marți după-amiază, în localitatea brăileană Spiru Haret, de o ambulanță care transporta un pacient la Spitalul din Galați. În urma impactului, copilul a murit pe loc.
Copilul a sărit direct în fața ambulanței, ieșind în stradă prin spatele unui microbuz staționat, cu intenția de a culege niște fructe dintr-un copac, aflat pe cealaltă parte a străzii. Potrivit IPJ, ambulanța avea semnalele luminoase în funcțiune, iar în urma loviturii băiatul a murit pe loc. Deși medicii i-au acordat imediat ajutor, băiatul nu a mai avut nicio șansă.
Foto: obiectivbr.ro