„Dispozitivul a fost detectat în timpul unui control de rutină al bagajelor de cală luni, la Aeroportul Lehigh Valley International. Valiza a declanşat alarma când a intrat în aparatul de control al bagajelor, determinând un agent să-i inspecteze conţinutul, în estul ţării”, a transmis Administraţia americană pentru securitatea transporturilor (TSA) într-un comunicat.

După examinarea acestui dispozitiv de formă circulară, ascuns în dublura valizei, poliţia federală a stabilit că este într-adevăr un dispozitiv exploziv sub formă de pulbere care ar putea corespunde unei substanţe folosite la artificii, potrivit plângerii depuse de FBI, publicată de site-ul Axios, relatează AFP, citată de Agerpres.

Bagajul mai conţinea o butelie cu butan, un gaz folosit în principal drept combustibil, o brichetă, precum şi o ţeavă cu reziduuri de pulbere albă, a precizat FBI în documentul judiciar.

Identificat de către poliţie ca Mark Muffley, în vârstă de 40 de ani, suspectul a fost anunțat pe aeroport că trebuie să meargă la biroul de securitate.

Bărbatul a părăsit însă aeroportul, fiind găsit și arestat de poliție câteva ore mai târziu. Asta după ce FBI l-a contactat pe șeful detectivilor din comitatul Carbon, care a spus că îl cunoaște personal pe Muffley și a confirmat că adresa acestuia se potrivește cu cea de pe permisul său de conducere.

„FBI l-a arestat pe Marc Muffley, în vârstă de 40 de ani, fără incidente la reședința sa din Lansford, Pa., luni noapte”, a declarat un purtător de cuvânt al FBI.

Marc Muffley rămâne în arest, urmând a apărea în fața judecătorilor joi.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.