După ce, săptămâna trecută, a furat mașina primăriei Zorleni, bărbatul de 42 de ani a comis-o din nou și a sustras un autoturism din Bârlad cu care a fugit în județul Galați, unde a fost prins după mai multe baraje ale poliției, notează estnews.ro.

Polițiștii vasluieni și cei din Galați au fost puși pe jar de bărbatul de 42 de ani, din Murgeni, care, la câteva zile de la furtul mașinii Primăriei Zorleni, a sustras un alt autoturism, de această dată de pe raza municipiului Bârlad.

Un echipaj al Serviciului Rutier Galați, care se afla în patrulare pe drumul european E 581, între localitățile Berheci și Priponești, a observat autoturismul dat în consemn și a efectuat semnale acustice și luminoase de oprire.

Întrucât bărbatul aflat la volan nu s-a conformat, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, solicitând totodată întăriri de la Postul de Politie Munteni.

După ce au urmărit autoturismul aproximativ 10 km, polițiștii l-au blocat în trafic și l-au imobilizat pe cel aflat la volan. Bărbatul de 42 de ani, care sustrăsese autoturismul, avea permisul de conducere retras din cauze medicale, neavând dreptul de a conduce.

Predat autorităților vasluiene, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”Bărbatul este cercetat într-un nou dosar pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Față de persoană în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore”, a precizat, pentru estnews.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Bărbatul de 42 de ani a furat, pe 5 martie, și mașina Primăriei Zorleni din curtea instituției, fiind prins după câteva zeci de minute pe raza municipiului Bârlad de către un echipaj de jandarmi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.