Bărbatul care a încercat să-și pună capăt zilelor folosind pantalonii de pijama a supraviețuit, dar a fost preluat în stare foarte gravă de un echipaj SMURD.UPDATE ora 17:52. Bărbatul este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, însă șansele sale de supraviețuire sunt infime, fiind în moarte cerebrală, susținut în viață de aparate.
Incidentul a avut loc în camera de gardă a spitalului. Bărbatul era un pacient vechi al spitalului, fusese internat în repetate rânduri, ne-a explicat dr. Eduard Motoescu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie.
A încercat să-și ia viața în baia spitalului, acolo unde este interzisă amplasarea camerelor de luat vederi.
"Pacientul a fost găsit aproximativ 20 de minute mai târziu și resuscitat de urgență de medicii și asistentele din camera de gardă. Apoi, a fost preluat de un echipaj SMURD. Ar trebui să fie la anestezie și terapie intensivă la Spitalul Bagdasar-Arseni, fiindcă este cel mai apropiat de noi", a declarat dr. Motoescu.
Pacientul, cunoscut deja cu afecțiuni psihice, a fost internat chiar marți de familie și poliție. A fost prima dată când a încercat să se sinucidă.
"A fost ceva absolut impulsiv, prima dată când a încercat să sinucidă. Nici familia nu știe să mai fi încercat vreodată", a adăugat dr. Eduard Motoescu.
Contactate de ziar, secțiile de urgență și ATI ale Spitalului Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" nu au confirmat că bărbatul ar fi internat acolo.