Bărbatul, care are aproape 80 de ani, era pe punctul de a se așeza la masă pentru cină, atunci când a fost deranjat de o muscă care bâzâia în jurul lui.

Nu a mai stat pe gânduri și a luat o rachetă electrică, special concepută pentru a ucide muște, țânțari și gândaci, și a început să lovească în ea. Însă, bătrânul avea o canistră de gaz fără capac.

Între racheta electrică și gazul din canistră a avut loc o reacție violentă, ce a provocat o explozie, distrugând bucătăria și deteriorând parțial acoperișul casei din satul Parcoul-Chenaud, Dordogne.

Potrivit presei locale, bărbatul a scăpat cu noroc, suferind doar o arsură la mână.

Soarta zburătoarei deranjante nu este cunoscută, notează ziarul Sud-Ouest. Bărbatul s-a mutat de atunci într-un camping local, în timp ce familia sa repară stricăciunile de la casă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.