Un bărbat în vârstă de 59 de ani din localitatea Izvoarele, judeţul Olt, a fost arestat preventiv de judecători după ce a furat o mașină în care se afla un copil și după câteva minute a făcut accident.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, mașina era staționată pe o stradă din satul Alimănești în momentul în care suspectul s-a urcat la volan și a plecat. În interiorul vehiculului se afla un copil, detaliu pe care bărbatul l-a ignorat sau nu l-a observat înainte de a fura mașina.
Cursa s-a încheiat rapid, la intersecția cu Drumul Județean 653, unde bărbatul a pierdut controlul direcției și s-a lovit frontal de o structură din beton. În urma impactului, copilul aflat pe scaunul din mașină a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale de urgență, fiind transportat de un echipaj medical la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații suplimentare.
Echipajele de poliție sosite la fața locului au constatat că șoferul emana un puternic miros de alcool. În urma testării cu aparatul etilometru, verificările au indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost dus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Interogarea bazelor de date ale Poliției Române a scos la iveală un alt detaliu grav: bărbatul de 59 de ani nu figura ca posesor de permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Polițiștii olteni au deschis pe numele bărbatului un dosar penal sub acuzațiile de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. După ce a fost reținut inițial pentru 24 de ore, suspectul a fost prezentat în fața instanței de la Judecătoria Slatina, unde magistrații au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.